Exclusiv Hagi, aproape de două lovituri importante pe piaţa transferurilor
27.05.2016, 19:10Viitorul este aproape să îi înregimenteze pe Florin Purece (Concordia Chiajna) şi Abdellah Zoubir (Petrolul Ploieşti). Ambii pot semna din postura de jucători liberi de contract.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Echipa lui Hagi se întăreşte în perspectiva participării în premieră în cupele europene. Deşi se specula pe seama faptului că fostul lider al naţionalei va fi mai interesat să vândă, în condiţiile în care are variante foarte bune să antreneze în afara graniţelor, Viitorul este aproape să dea două lovituri importante.
Abdellah Zoubir (24 de ani) este cotat la 500.000 de euro şi a jucat în 36 de partide în acest sezon, marcând de 5 ori (golgheterul echipei)
Petrolul este într-o situaţie fără ieşire, săptămâna trecută mai mulţi jucători ai ploieştenilor mergând la LPF pentru a se plânge că nu şi-au mai primit drepturile financiare de peste cinci luni. Liga nu a putut să îi ajute cu bani, evident, dar le-a transmis că o cale pentru a-şi rezolva situaţia este să depună memorii pentru a deveni jucători liberi.
Unul dintre ei a şi făcut acest lucru. Zoubir a fost printre cei mai curtaţi jucători din Liga 1 în perioada de mercato de iarnă, însă granzii campionatului nu s-au grăbit să achite o sumă prea mare pentru el, tocmai din cauza situaţiei precare prin care trece Petrolul.
Autor a 3 goluri în prima parte a sezonului, mijlocașul prahovenilor a fost disputat de Steaua și Dinamo, iar acesta şi-a manifestat disponibilitatea de a trece la nivelul următor în carieră. Doar că de multe ori când doi se bat al treilea câştigă, astfel că Viitorul pare să le fi luat faţa granzilor din Capitală.
În ceea ce îl priveşte pe Florin Purece (24 de ani), acesta a fost unul dintre fotbaliştii constanţi în ultimele sezoane din Liga 1, fiind printre puţinii jucători care s-au făcut remarcat la Chiajna. De serviciile sale s-a interesat în ultima perioadă şi Dinamo, însă Viitorul a fost mult mai decisă în negocierile cu el şi, se pare, va avea câştig de cauză.
De notat că anul trecut Hagi a avut o strategie similară, Viitorul întărindu-se cu doi fotbalişti rămaşi liberi de contract după despărţirea de formaţii codaşe din Liga 1. Aganovic şi Cernat au fost vara trecută transferaţi de "Rege", după ce şi-au încheiat socotelile cu FC Braşov, respectiv Oţelul.
Etichete: hagi , transferuri viitorul , hagi ttransferuri
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...