Hagi a răbufnit: ”Nu mai pot! Vă mai zic una: dau acțiunile!”. ”Regele” a dat cărțile pe față: ”Toți din club știu asta”
articol scris de Digi Sport18.08.2024, 18:03
Gică Hagi (59 de ani) a avut o conferință de presă ”explozivă” înaintea partidei Farul - Hermannstadt, care va putea fi urmărită luni, de la ora 22:00, în direct pe Digi Sport 1, dar și pe site-ul digisport.ro și în aplicația Digi Sport, de către abonații RCS-RDS.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Hagi a anunțat că va ceda pachetul majoritar de acțiuni de la Farul și a dezvăluit că va părăsi și postul de antrenor la un moment dat, dacă ”lucrurile nu merg bine”. ”Regele” a răbufnit din cauza situației de la stadionul din Constanța.
Vechea arenă a fost demolată anul trecut, însă startul lucrărilor la noua ”bijuterie” se tot amână.
Galerie Foto
Gică Hagi: ”Mai rămân cu 10% pentru că atât pot! Într-o zi voi pleca şi de pe bancă, 100%!”
”Eu nu construiesc stadioane, eu am construit baza sportivă, e a Farului. O vom deschide în septembrie, veţi vedea în ce a băgat Hagi banii lui, asta am făcut. Mai mult nu am putut, atât pot! Apropo de visul meu... Visul meu a fost să fac o academie de copii şi juniori şi am făcut-o, la cel mai înalt nivel, şi în România şi la nivel european.
Asta am făcut eu în ultimii 16 ani, am construit o academie, care are cel mai mare buget, am muncit pentru România, am produs. La seniori, uitaţi! Acolo e presiune, iese, uneori nu iese, deocamdată suntem normali. Aţi văzut fetele (n.r.- echipa feminină a Farului), un an şi au câştigat campionatul. Au bugetul cel mai mare.
Stadionul nu e al meu, e al oraşului. Dacă vrei să treci la alt nivel, trebuie să vină banii. Farul are multe de făcut, de aceea nu am plecat la lotul naţional! De aceea nu am acceptat! Farul are multe de făcut, încă foarte multe de făcut pentru a face performanţă la nivel intern, să se bată cu cele mai bune, şi după la nivel european. Încă sunt multe!
E nevoie de timp şi sperăm să se facă lucrurile. Dacă nu se împlinesc… Mai mult de atât, nu pot să mai fac. Să nu aveţi speranţă. Am luat campionatul, Supercupa, Cupa, ce pot să fac mai mult? Am produs jucători. 58 de jucători am debutat! Fac 60 (n.r.- de ani) la anul. Sunt om şi eu, viaţa e din ce în ce mai scurtă. Aşa că voi lăsa loc celor tineri, Farul va fi forever.
Farul nu are datorii, e pe plus, lucrează bine. De acum încolo, nu ştiu! Vă mai zic una! Voi da acţiunile! Rămân cu 10%! Trebuie să lămurim şi lucrul acesta, voi fi doar antrenor, îmi văd de meseria mea, de manager. Voi rămâne cu 10%, o zic public, să se termine. Nu sunt acţionar majoritar la Farul. Mai rămân cu 10% pentru că atât pot! Restul nu mai pot. Cine vrea să devină şeful mare… Clubul să aibă continuitate.
Într-o zi voi pleca şi de pe bancă, 100%! Las locul altuia dacă nu merg bine. E clar asta, toţi ştiu asta din club, le-am comunicat. Dar 10% sunt acolo. Hagi e singurul care a investit în Farul. Farul l-a produs pe cel mai bun jucător al României, care a jucat la Real Madrid şi Barcelona. Hagi s-a întors, mi-am făcut datoria. Vreau să las totul aşa cum trebuie, clubul îl văd cu acţionari puternici”, a declarat Gică Hagi.
Etichete: gica hagi , stadion farul , stadion constanta , manager farul
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...