Video&Foto Hagi a adus un fost portar al Stelei după despărțirea de Rîmniceanu
24.01.2018, 20:00UPDATE 20:15. Valentin Cojocaru este oficial noul portar al Viitorului!
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Fostul stelist a semnat pe un an și jumătate cu Viitorul, cu posibilitate de prelungire pentru încă doi ani.
"Este o alegere foarte simplă. Îmi place filozofia de aici, mi-am dorit să lucrez cu domnul Hagi. Sper că o să fie un pas înainte, am învățat multe lucruri după experiențele de afară. Vreau să ajut echipa cât mai mult și să prind cât mai multe meciuri", a fost prima reacție a lui Cojocaru, după ce a semnat cu Viitorul.
La puțin timp după despărțirea de Victor Rîmniceanu, Viitorul, care se mai bazează doar pe Chițu și Țîru din lotul cu care a luat titlul, l-a adus pe Valentin Cojocaru, fostul portar al Stelei.
În vârstă de 22 de ani, Cojocaru revine, astfel, în Liga 1, după experiențele nereușite din Italia (Crotone și Frosinone), respectiv Cipru (Apollon Limassol).
Cojocaru a evoluat pentru roș-albaștri între 2011 și 2016, ajungând, apoi, sub formă de împrumut, la Crotone și Frosinone.
Ultimul meci european al lui Cojocaru a fost unul de gală. El a apărat poarta celor de la FCSB în duelul din Anglia cu Manchester City, din play-off-ul Champions League, scor 0-1.
Cojocaru poate debuta la Viitorul pe 2 februarie, atunci când este programat duelul cu Astra. Meciul începe la ora 20:45, ÎN DIRECT la Digi Sport 1, iar fazele video sunt ÎN TIMP REAL pe digisport.ro și m.digisport.ro!
350.000 de euro este cota de piață a lui Cojocaru, conform transfermarkt.de
Etichete: viitorul , viitorul hagi , cojocaru steaua , viitorul portar , hagi portar , cojocaru viitorul
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...