Gustavo, șanse mari să rămână la Universitatea Craiova! Motivul pentru care refuză transferul în Iran
articol scris de Digi Sport28.07.2022, 14:23
Gustavo (30 de ani) a revenit în primăvara anului 2020 la Universitatea Craiova, asta după ce mai bifase o experiență în Bănie, între anii 2016 - 2018.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Gustavo, șanse mari să rămână la Universitatea Craiova! Motivul pentru care refuză transferul în Iran
Deși părea ca și rezolvat transferul lui Gustavo în Iran, la formația Tractor FC, acum, Sorin Cârțu a anunțat că mutarea are șanse reale să pice. Concret, fotbalistul brazilian nu ar fi încântat de viitoarea destinație, asta deoarece îi este teamă că nu va fi plătit la noua echipă.
"Gustavo s-a mai întors și el din drum. Îi e frică cu plățile acolo. Nu știu deocamdată. E aici, la noi, momentan. E strategia lui, gândirea lui. Eu i-am spus: 'De ce nu încerci aici? Uite, ai început cu două goluri. Joci mult mai bine și la sfârșitul a 6 luni, poate îți mărim contractul aici'”, a precizat Cârțu, potrivit Pro Arena.
Gustavo a mai fost vândut o dată de Universitatea Craiova. Sosit liber de contract în Bănie, în vara lui 2016, de la ACR Messina, jucătorul a plecat doi ani mai târziu la Liaoning FC, pentru 850.000 de euro.
- GO Audax, Salernitana, Novara, Lecce, ACR Messina, Liaoning și Ajman Club sunt formațiile la care a mai evoluat Gustavo
- 34 de goluri și 12 pase decisive în 124 de meciuri a adunat brazilianul la Universitatea Craiova
"Pot să plec, pot să nu plec, vedem ce se întâmplă. Nu știu, sunt foarte multe voci, nu se știe. După un sezon bun, e normal să se intereseze cluburi de mine. Acum sunt aici la Craiova. Mai un an de contract, dar depinde, dacă vine ceva bun pentru club și pentru mine, e greu să rămân”, a declarat Gustavo, la finalul jocului cu Sepsi, din prima etapă a Superligii.
Etichete: sorin cartu , gustavo , gustavo universitatea craiova
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...