Greu de suportat pentru Mangia! Ce a făcut italianul la cele 3 penalty-uri acordate Craiovei
16.09.2018, 14:31VIDEO Gaz Metan Mediaș - U Craiova 1948 3-1 | Oltenii au beneficiat de trei lovituri de la 11 metri în partida de la Mediaș, disputată și pe o ploaie torențială, dar la final au pierdut, asta și pentru că au ratat unul dintre penalty-uri. Devis Mangia (44 de ani) n-a putut suporta emoțiile pricinuite de aceste lovituri, astfel că a preferat să se întoarcă și să stea cu spatele spre teren.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Mai întâi, tehnicianul italian a răsuflat ușurat după ce în minutul 8 Alexandru Mitriță (23 de ani) a transformat fără emoții și a deschis scorul penalty-ul scos tot de el. Bazându-se, cel mai probabil și pe o superstiție, Mangia a procedat la fel și la faza din minutul 63, când același Mitriță n-a mai putut să-l învingă pe Pleșca și să restabilească egalitatea. Oarecum uluit, tehnicianul oltenilor a luat aceeași decizie și la ultimul penalty, scos tot de Mitriță. A preferat să se hidrateze și să aștepte reacția tribunelor și a celor din jur pentru a vedea ce s-a întâmplat. Ultima dată nu a mai tras Mitriță, ci Koljic, ceea ce s-a dovedit o mișcare bună din moment ce bosniacul născut la Valladolid (Spania) a transformat fără emoții.
"Am făcut prea multe greșeli. Am avut foarte multe ocazii, am stat mult în jumătatea lor de teren, am intrat în careu, dar au fost multe erori. Nu sunt supărat pe arbitraj. Și dacă nu sunt eu supărat nu ar trebui să fie nimeni. Am văzut ce s-a întâmplat azi, orice e posibil. Se poate spune și asta (nr. că jucătorii s-au relaxat după victoria cu Dinamo). Eu joi am făcut primul antrenament cu tot lotul. Trebuie să lucrăm foarte mult în continuare" a declarat Devis Mangia, după meci, la Digi Sport.
"E păcat că au ajuns să se dea atâtea penalty-uri în 2018. La primul penalty nu am atins pe nimeni, iar la ultimul am vrut să-l sar pe Mitriță, iar el s-a ridicat. Dacă domnul Chivulete poate da un asemenea penalty, eu nu știu ce să mai zic. Păcat! A fost un meci nebun, n-am cuvinte să îl descriu. Glumeam cu băieții în vestiar. Dacă mai dădea un penalty, îl bătea chiar Chivulete", a declarat Valentin Creţu la finalul meciului cu Universitatea Craiova.
Universitatea a deschis scorul prin Alexandru Mitriţă (8 - penalty), apoi gazdele au întors scorul prin golurile înscrise de Marius Constantin (11 - penalty) şi Carlos Fortes (26). Universitatea a ratat o lovitură de pedeapsă prin Mitriţă (63), dar apoi a restabilit egalitatea, tot din punctul cu var, prin Elvir Koljic (75). Gaz Metan a obţinut victoria prin golul lui Iulian Cristea (82).
VIDEO cu rezumatul partidei
Etichete: gaz metan , devis mangia , mangia craiova , gaz metan - craiova 3-2 , mangia penaltyuri , penalty-uri gaz craiova
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...