Gratis şi buni pentru România! Cei mai buni 15 fotbalişti din Europa care ar putea veni în Liga 1
02.06.2012, 19:17Un cuplu Meyong - Rocha ar putea fi cheia titlului pentru Steaua
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Astăzi încheiem topul celor 30 de fotbaliști liberi de contract din Europa, care ar putea fi atractivi pentru cluburile din România.
Evident, am păstrat cele mai tentante achiziții pentru partea a doua a LISTEI, care conține un cvartet de jucători cu multă experiență în fotbalul mare, a căror aducere în România nu este un scenariu SF. Cu pretenții financiare rezonabile, aceștia ar putea arbitra lupta pentru titlu din sezonul viitor, iar fotbaliști căliți în Primera Division, Ligue 1 și Premier League nu lipsesc din recomandări.
Dacă ieri am prezentat doar trei vedete (Verpakovskis, Kadi și Figueiredo), astăzi vom face cunoștință cu nu mai puțin de cinci super-fotbaliști, care întregesc lista ultimelor 15 ținte.
15. Giuseppe Rossini - atacant (25 de ani)
Club: St. Truidense - Belgia
Valoare de piață: 700.000 de euro
Salariu aproximativ: 200.000 de euro
Descriere: atacant cu origini italiene, a înscris un gol în playofful din acest sezon, după alte trei reușite în timpul campionatului. La 1,93 metri, Rossini este surprinzător de tehnic pentru gabaritul său și poate îndeplini rolul de pivot într-un sistem 4-2-3-1, foarte popular în Liga 1. A jucat și în Olanda, la Utrecht.
14. Davy Brouwers (24 de ani)
Club: Lommel - Belgia
Valoare de piață: 300.000 de euro
Salariu aproximativ: 150.000 de euro
Descriere: Un mijlocaș complet, cu eleganță în joc, care găsește des culoare surprinzătoare pe care pasează. Se simte bine pe postul de "regista" și a marcat 13 goluri în două sezoane, de-a lungul a 32 de partide. Este om de bază la Lommel, dar ar putea fi tentat de un proiect european serios.
13. Dady (31 de ani)
Club: Olhanense - Portugalia
Valoare de piață: 700.000 de euro
Salariu aproximativ: 300.000 de euro
Descriere: Vârf veritabil, foarte atletic, capabil de execuții surprinzătoare din afara careului. A marcat 7 goluri în 23 de meciuri și se pliază stilului de joc a multor echipa din Liga 1. A jucat din 2007 până în 2010 la Osasuna și a mai fost în vizorul Stelei în trecut.
12. Alban Ramaj (26 de ani)
Club: CZ Jena - Germania (D3)
Valoare de piață: 250.000 de euro
Salariu aproximativ: 100.000 de euro
Descriere: Fotbalist de bandă, kosovarul tocmai a retrogradat din liga a trei germană și pare ușor de tentat. Are experiență în fotbalul german și a cochetat cu naționala Albaniei într-o perioadă. Este foarte agresiv și se remarcă prin spiritul de muncă tipic fotbaliștilor sârbi. Stă bine la capitolul centrări, dar nu foarte grozav la șuturi.
11. Jose Carlos Fernandez (28 de ani)
Club: Allianza Lima - Peru
Valoare de piață: 1 milion de euro
Salariu aproximativ: 200.000 de euro
Descriere: Atacant central cu 4 selecții în naționala statului Peru, Fernandez poate aduce acel plus de fantezie în ofensivă și viteză tipic sudamericană. A avut experiențe în Europa la Cercle Brugge și Cernomoreț Odesa, iar porecla sa este "Zlatan", după numele celebrului Ibrahimovic.
10. Eder (24 de ani)
Club: Academica - Portugalia
Valoare de piață: 3 milioane de euro
Salariu aproximativ: 250.000 de euro
Descriere: Foarte tehnic la cei 1,88 metri ai săi, "Ederzito" poate îndeplini rolul de atacant central și are 80 de meciuri în prima ligă portugheză. A mai jucat în Belgia, la Excelsior, timp de un sezon. Executant bun de faze fixe, Eder posedă calități care amintesc de Ianis Zicu.
9. Kevin Dupuis (25 de ani)
Club: Chateauroux - Franța (D2)
Valoare de piață: 600.000 de euro
Salariu aproximativ: 200.000 de euro
Descriere: Se aseamănă în joc cu Cyril Thereau. Este genul de nouar veritabil, un adevărat turn de control în careurile adverse. Sare bine la cap, se demarcă permanent și are acea finețe tipic frantuzească, care i-a adus și selecții în naționalele de juniori ale Franței.
8. Fabrice de Marcolino (29 de ani)
Club: Laval - Franța (D2)
Valoare de piață: 300.000 de euro
Salariu aproximativ: 150.000 de euro
Descriere: Născut în Gabon, de Marcolino prezintă caracteristici foarte interesante. Este avantajat de fazele desfășurată în viteză, fiind eficient cu mingea la picior. Verticalizează în permanență și schimbă des canalele pe care aleargă, derutându-și adversarii. Experimentat și solid, pare un pariu sigur pentru Liga 1.
7. Amido Balde (21 de ani)
Club: Cercle Brugge - Belgia
Valoare de piață: 500.000 de euro
Salariu aproximativ: 150.000 de euro
Descriere: Destul de greu de adus, dar o afacere excelentă. Născut în Bissau, el a fost lansat în fotbal de Sporting Lisabona, care l-a expediat însă în Portgualia. Are selecții la echipele de tineret și juniori ale Portugaliei și excelează prin fizic, măsurând 1.94. Încă nu este un golgheter desvărșit, dar are calități care pot ajuta mult sistemul ofensiv, prin spațiile multe oferite colegilor.
6. Sembegou Bangoura (30 de ani)
Club: Panseraikos - Grecia
Valoare de piață: 300.000 de euro
Salariu aproximativ: 150.000 de euro
Descriere: A marcat de 10 ori în sezonul trecut și este un atacant care întrunește toate calitățile necesare unui club care atacă în Liga 1 cupele europene. Este călit în fotbalul belgian (are pașaport european), la Lokeren, Standard Liege, dar și în fotbalul englez, la Stoke. Are 9 goluri în 19 selecții la reprezentativa Guineei și este unul dintre cei mai eficienți atacanți din Grecia.
5. Tuni (29 de ani)
Club: Gimnastic Tarragona - Spania (D2)
Valoare de piață: 500.000 de euro
Salariu aproximativ: 200.000 de euro
Descriere: A fost în lotul lui Mallorca timp de 8 sezoane, în care a bifat 106 apariții în campionat. A fost mai mult împrumutat, la Salamanca, Hercules sau Gimnastic și este genul de mijlocaș central complet, care poate pendula pe toată lățimea terenului.
Filip Sebo, în tricoul echipei naționale
4. Filip Sebo (28 de ani)
Club: Slovan Bratislava - Slovacia
Valoare de piață: 900.000 de euro
Salariu aproximativ: 250.000 de euro
Descriere: Mijlocaș ofensiv care poate juca și atacant, foarte bun servant, șutează bine din afara careului. Are 5 goluri în 22 de meciuri de campionat în sezonul trecut și a disputat numeroase meciuri europene. A prins un sezon la Glasgow Rangers și unul la Valenciennes. A fost selecționat de 15 ori la naționala Slovaciei.
3. Daniel Larsson (25 de ani)
Club: Malmo - Suedia
Valoare de piață: 2 milioane de
Salariu aproximativ: 300.000 de euro
Descriere: Un jucător suedez polivalent, care poate juca atât în centru, la mijloc, dar și în banda stângă. A fost folosit și vârf și a înscris în preliminariile Ligii Campionilor. Are 5 selecții la echipa națională și se aseamănă ca stil de joc cu Paul Scholes. Are 200 de meciuri în prima ligă din țara sa.
2. Andrija Delibasic (31 de ani)
Club: Rayo Vallecano - Spania
Valoare de piață: 1,2 milioane de euro
Salariu aproximativ: 600.000 de euro
Descriere: Atacant de careu foarte eficient, atât cu capul cât și cu piciorul drept. La 1,90 este o variantă mai tehnică a conaționalului Stefan Nikolic și este un atacant apreciat în Primera Division, unde a mai jucat la Mallorca, Hercules și Real Sociedad. Are 19 meciuri și un gol în sezonul trecut.
1. Albert Meyong - atacant (31 ani)
Club: Vitoria Setubal - Portugalia
Valoare de piață: 1,8 milioane de euro
Salariu aproximativ: 300.000 de euro
Descriere: Bijuteria listei de 30 de fotbaliști liberi. Senzația că poate deveni noul Wesley al campionatului este foarte puternică, iar atacantul camerunez care a mai trecut prin Italia și Franța este încă în formă, deși joacă rar la Setubal. Are 12 selecții în echipa națională a Camerunului și oferă multiple soluții antrenorilor săi: joacă pe orice bandă și poate îndeplini și rolul de vârf. Este foarte rapid, centrează mult (la firul ierbii) și finalizează curajos, și din afara careului. Cele 56 de goluri marcate în 159 de meciuri de campionat pentru Vitoria stau mărturie că nicio echipă din Liga 1 nu ar regreta transferul său.
Etichete: albert meyong , top 30 fotbalisti , mercato liga 1 , filip sebo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...