Gorjenii revin acasă din 2017. 20 de milioane de euro costă noua arenă a Pandurilor
11.07.2016, 15:46Pandurii va putea juca din primăvara anului viitor pe noul Stadion Municipal din Târgu Jiu.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
"Lucrările de la stadion sunt conform graficului, totul decurge aşa cum trebuie. S-a făcut întreaga infrastructură, se execută lucrări de structură, obiectivul va fi finalizat şi pus în funcţiune conform contractului. Până la sfârşitul anului, la nivel de structură va fi finalizat, urmând ca în primăvara anului viitor să fie definitivate finisajele, dotările şi celelalte elemente pentru ca obiectivul să fie pus în funcţiune", a spus Raul Chiriac, şeful Serviciului Investiţii din Primăria oraşului.
20 de milioane de euro costă modernizarea Stadionului Municipal. Noua arenă va fi acoperită integral şi va avea o capacitate de aproximativ 15 000 de locuri, cu 6 000 mai mare decât vechiul stadion al Pandurilor.
Noul stadion va fi prevăzut şi cu o parcare de 400 de locuri, amenajată pe două niveluri.
Până la încheierea lucrărilor la noua arenă din Târgu Jiu, Pandurii va continua să joace meciurile de pe teren propriu la Drobeta Turnu Severin. În cazul în care vor ajunge în grupele Europa League, gorjenii vor juca partidele din acea fază a competiţiei pe Cluj Arena.
Etichete: pandurii , stadion targu jiu , stadion nou pandurii
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...