Golubovic nu vrea să plece cu mâna goală de la Steaua: "Ajutaţi-mă cu două-trei salarii!"
28.12.2016, 10:33Bojan Golubovic vrea să plece de la Steaua, însă nu cu mâna goală. Atacantul adus în vară de la CSM Poli Iaşi le-a cerut oficialilor roş-albaştri rezilierea contractului, dar bosniacul sper să primească şi salariul pe următoarele trei luni.
SuperLiga: FCSB - Unirea Slobozia, duminică, 18:15, DGS 1
SuperLiga: Petrolul - Dinamo, duminică, 20:45, DGS 1
Potrivit Gazetei, un impresar i-ar fi promis lui Golubovic un angajament în Rusia, unde ar urma să aibă un salariu lunar de 20.000 de euro. Din acest motiv, Golubovic speră să-şi rezolve cât mai repede situaţia de la Steaua, dar insistă să primească o parte din banii prevăzuţi în contract până la finalul sezonului.
Atacantul şi-a exprimat dorinţa de a-şi încheia socotetile cu echipa lui Laurenţiu Reghecampf după înfrângerea din meciul cu Astra Giurgiu (0-1), în care a ratat câteva ocazii incredibile.
"Şi-a exprimat dorința să rezilieze contractul după meciul cu Astra. Trebuie să se hotărască singur ce vrea să facă. Nu mi s-a întâmplat niciodată ca un jucător să fie atât de supărat.
I-am spus și lui Golu că mai poți avea astfel de momente, dar nu trebuie să te superi și să iei astfel de măsuri legate de cariera ta", spunea antrenorul vicecampioanei, la momentul respectiv.
Iniţial, bosniacul care nu am marcat niciun gol pentru Steaua în Liga 1 a cerut toţi banii până la finalul contractului, pentru a-şi rezilia contractul, dar clubul a exclus din start o asemenea variantă.
Între timp, Golubovic şi-a mai redus din pretenţii şi speră să găsească înţelegere la preşedintele Valeriu Argăseală.
"Ajutați-mă cu două-trei salarii, să am și eu ceva bani. Nu știu unde mă duc, ce o să fac, dar trebuie să-mi ajut familia în perioada asta", le-ar fi transmis Golubovic oficialilor stelişti, potrivit sursei citate.
Înaintea de a ajunge la Steaua, Bojan Golubovic a mai jucat în România la Ceahlăul Piatra Neamţ şi CSM Poli Iaşi. În tricoul roş-albaştrilor a înscris o singură dată, în remiza 1-1 de pe teren propriu cu FC Zurich, în Europa League.
Etichete: steaua , liga 1 , bojan golubovic
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
A murit Gabriel Cotabiță, unul dintre cei mai îndrăgiți artiși pop din țara noastră. Cântărețul s-a...