Video Gnohere sau Țucudean, cine va ieși golgheter în Liga 1? ”Sper să mai înscrie de cel puțin 10 ori!”
02.02.2018, 00:21În afara luptei pentru titlul de campioană, care se va da, cel mai probabil între CFR Cluj și FCSB, cele două echipe vor da, la finalul sezonului, și cel mai bun marcator din Liga 1. Deși nu are o miză financiară, acest ”premiu” poate cântări mult într-un posibil viitor transfer pentru cel care se va încorona drept ”marcatorul sezonului”. Oficialii celor de la CFR Cluj speră că acesta va fi chiar George Țucudean (26 de ani), ”smuls” iarna aceasta chiar din curtea campioanei.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
După experiențe mai degrabă eșuate la Dinamo și FCSB, Gică Hagi a surprins lumea fotbalului atunci când i-a întins o mână lui Țucudean, unul dintre rarii fotbaliști care nu practică fotbalul pentru bani. Tânărul din Arad nu i-a rămas dator ”Regelui”, a marcat 11 goluri în prima parte a sezonului și a ajuns să-i sufle în ceafă francezului de la FCSB Harlem Gnohere (29 de ani). Țucudean are șansa de a trece destul de repede pe primul loc, pentru că vârful roș-albaștrilor este suspendat în primele trei partide oficiale ale vicecampioanei din 2018.
”Ni l-am dorit foarte mult pe Țucudean, mai ales că este un atacant pe profilul lui Dan Petrescu, dar și pentru că șutează bine, știe să țină de minge, dublează. Are un profil de atacant de clasă și eu sper ca el să marcheze cel puțin 10 goluri și să ne atingem obiectivul. Prima dată, vrem să intrăm în play-off de pe primul loc, după care să ne păstrăm poziția și la finalul sezonului”, a spus Iuliu Mureșan, într-o intervenție telefonică ÎN DIRECT, găzduită de emisiunea ”Digi Sport Special”.
PROGRAMUL CANALELOR DIGI SPORT
Sosit în iarnă la FCSB, Harlem Gnohere s-a transformat într-o adevărată maşinărie de goluri. Golgheter în acest sezon al Ligii 1, "Bizonul" are o rată de goluri incredibilă; un singur golgheter al României în ultimul deceniu a fost mai prodigios decât francezul: tot un fotbalist străin, Azdren Llullaku. Și, totuși, Gnohere a spus, de mai multe ori că nu țintește să devină cel mai bun marcator din campionat, astfel că a intrat în colimatoriul conducerii.
””Eu chiar nu-l înțeleg pe Gnohere! De ce spune că nu vrea să fie golgheter? Dar, sunt mai multe astfel de chestiuni, mai ales când jucătorii sunt intrebați de anumite lucruri. Ei tot zic: ’nu citim ziarele, nu ne interesează ce se scrie de noi, dacă mă laudă sau mă ceartă, când ei toată ziua stau pe internet”, a spus Duckadam, la Digi Sport. Eroul de la Sevilla este convins că ”Bizonul” vrea să fie cel mai bun marcator din acest sezon de campionat.
”Cu siguranță că Gnohere își dorește titlul de golgheter. El este un luptător și un marcator”, a mai spus Duckadam, la Digi Sport.
Dacă Gnohere nu vrea să fie golgheter, în schimb Florin Tănase are alt plan cu colegul său din avanposturi. Mijlocașul vrea să-l ajute pe ”Bizon” să cucerească titlul de golgheter și i-a fixat acestuia un target - 30 de goluri în campionat.
”Sunt acolo lângă el, nu mă lupt cu el. M-aș bucura să iasă el golgheter. Vreau să dea 30 de goluri”, a spus Tănase la finalul jocului.
Cum spuneam, Gnohere va fi suspendat trei etape în 2018, dar culmea este că exact Țucudean este cel care i-a provocat eliminarea ”Bizonului”, în FCSB - Viitorul, scor 2-0, în ultimul meci al celor două echipe în decembrie 2017. În timp ce Ovidiu Popescu primea îngrijiri, jucătorii celor două formaţii au format un meleu, iar lucrurile au degenerat între fostul dinamovist şi Ţucudean. Până ca cei doi să fie despărţiţi, francezul a apucat să-i pună mâna în gât adversarului său, care a căzut pe gazon, accentuând oarecum momentul. La pauză, în momentul în care ieşea de pe teren, Ţucudean a făcut cu ochiul spre banca oaspeţilor, gest care ne poate spune că atacantului "i-a ieşit" eliminarea "Bizonului".
Top 5 golgheteri Liga 1, înainte de reluarea sezonului
Eddy Harlem Gnohere (FCSB) 12 (două din penalty)
George Țucudean (CFR Cluj) 11 (0)
Alexandru Ioniță (CFR Cluj) 10 (4)
Paul Batin (Concordia) 9 (1)
Gustavo (CS U Craiova) 9 (3)
Florin Tănase (FCSB) 9 (2)
Alexandru Băluță (CS U Craiova) 8 (0).
12 goluri are Gnohere în acest sezon de Liga 1.
11 goluri are Țucudean în acest sezon de Liga 1
29 de ani are Gnohere
26 de ani are Țucudean
1,6 milioane de euro este cota de piață a lui Gnohere, conform site-ului de specialitate transfermarkt.de
1,26 de milioane de euro este cota de piață a lui Țucudean, conform site-ului de specialitate transfermarkt.de
VIDEO cu clinciul dintre Țucudean și Gnohere
Etichete: steaua , liga 1 , hagi , cfr cluj , golgheter , becali , dica , tucudean , 10 goluri , gnohere , gnohere golgheter , tucudean golgheter
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Din 2022, Asiia Nesoeva, o jurnalistă din Tatarstan, colecționează ultimele mesaje pe care soldații...