Video Giovanni Costantino a refuzat banii pentru a rămâne la FCU Craiova! După o lună, a fost dat afară
articol scris de Digi Sport27.02.2024, 22:12
Giovanni Costantino (39 de ani) a fost dat afară de la FCU Craiova, după 1-1 cu Poli Iași.
Liga Națiunilor: Croația - Portugalia, luni, 21:45, DGS 1
Liga Națiunilor: Spania - Elveția, luni, 21:45, DGS 3
La conferința de presă de după meci, antrenorul italian a dezvăluit că, în urmă cu doar o lună, a refuzat o ofertă superioară din punct de vedere financiar, pentru a continua la Craiova, decizie care acum s-a dovedit a fi neinspirată.
Giovanni Costantino: ”Am avut posibilitatea să lucrez pe bani mai mulți”
”În ianuarie, am avut posibilitatea să lucrez pe mai mulți bani, în afara României, dar am crezut că în ianuarie nu a fost momentul să plec de la FCU.
Eu iubesc acest club și asta nu se schimbă după ce s-a întâmplat astăzi”, a declarat Giovanni Costantino.
Întrebat dacă ar mai antrena în România, Giovanni Costantino a spus: ”Da, normal. De ce am învățat limba română? Normal, este posibil”.
FCU Craiova, o singură victorie în 2024
Adrian Mititelu a decis să-l dea afară pe Giovanni Costantino după ce FCU Craiova a ajuns la patru meciuri consecutive fără victorie, eșecurile cu Oțelul, CFR și Hermannstadt și remiza cu Poli Iași. În 2024, echipa din Bănie a învins-o doar pe Dinamo și a mai pierdut cu Rapid și Farul.
Giovanni Costantino a preluat-o în luna octombrie a anului trecut pe FCU Craiova. A antrenat echipa în 18 meciuri: șapte victorii, trei remize și opt înfrângeri.
Etichete: giovanni costantino
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Autorizarea acordată Kievului de către Washington pentru ca Ucraina să utilizeze rachete americane...