”Gigi se schimbă de la o zi la alta!”. Mircea Rednic, ultimele detalii despre transferul lui Valentin Gheorghe
articol scris de Digi Sport16.08.2023, 19:05
Valentin Gheorghe (25 de ani) a ajuns pe ”lista neagră” de la FCSB, după ce Gigi Becali (65 ani) și-a exprimat nemulțumirea față de prestația sa din meciul tur cu Nordsjaelland.
SuperLiga: Sepsi - Petrolul, sâmbătă, 18:30, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - UTA, sâmbătă, 21:00, DGS 1
Mircea Rednic, ultimele detalii despre transferul lui Valentin Gheorghe la UTA Arad
Deși Gigi Becali a spus că nu va mai primi vreo șansă la FCSB, Valentin Gheorghe a făcut deplasarea în Danemarca, unde vicecampioana va juca returul cu Nordsjaelland.
Mircea Rednic așteaptă deznodământul confruntării cu danezii pentru a se lămuri situația fotbalistului. Dacă roș-albaștrii se vor califica, Vali Gheorghe poate rămâne la FCSB. În caz contrar, mutarea sa la UTA este ca și făcută, mai ales că, după cum a anunțat și Mircea Rednic, jucătorul vrea să meargă la Arad.
”Cu el așteptăm, se amână de la un meci la altul de Conference League. Dacă FCSB se califică, au nevoie de jucători în lot, iar Gigi (n.r. Becali) se schimbă de la o zi la alta.
Eu am vorbit cu jucătorul, își dorește să vină aici și așteptăm”, a declarat Mircea Rednic, citat de sportarad.ro.
- 550.000 de euro este cota de piață a lui Valentin Gheorghe, potrivit Transfermarkt.
Vali Gheorghe l-a dezamăgit pe Gigi Becali
Gigi Becali s-a arătat dezamăgit de prestația lui Vali Gheorghe din meciul pe care FCSB l-a jucat împotriva lui Nordsjaelland, în turul III preliminar al Conference League.
Mijlocașul lateral a fost introdus pe teren în minutul 61 al partidei, în locul lui Andrea Compagno, imediat după ce danezii au rămas în 10 oameni (după eliminarea lui Adamo Nagalo din minutul 60).
Însă, în opinia lui Gigi Becali, evoluția lui Gheorghe din cele 30 de minute jucate pe teren nu a fost una reușită, astfel că ”omul cu banii” de la FCSB era decis să renunțe la serviciile fotbalistului în această vară.
”S-a greșit acolo cu Vali Gheorghe. Nu l-am știut. Nu cred că va mai primi vreo șansă, îl vor vreo două-trei echipe. Numai el va pleca”, a spus Gigi Becali.
Etichete: mircea rednic , gigi becali , uta arad , fcsb , vali gheorghe transfer
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Președintele rus Vladimir Putin nu a atins niciunul dintre obiectivele sale strategice în Ucraina...