Budescu și Keșeru, greu de dat afară de la FCSB. ”Nu cred că vor pleca!”
articol scris de Digi Sport21.12.2021, 16:44
Gigi Becali (63 de ani) a anunțat după remiza obținută de FCSB la Sfântu Gheorghe, 0-0 în fieful lui Sepsi, că vrea să renunțe la Constantin Budescu (32 de ani) și la Claudiu Keșeru (35 de ani).
Champions League: Liverpool - Real Madrid, miercuri, 22:00, DGS 1
Champions League: Aston Villa - Juventus, miercuri, 22:00, DGS 2
Demersul finanțatorului nu va fi deloc unul simplu, mai ales dacă fotbaliștii nu vor fi de acord cu acest lucru.
Gigi Becali vrea să scape de Budescu și de Keșeru, dar nu e ușor. ”În România unde să mergi mai bine decât la FCSB?”
Florin Lovin (39 de ani), fostul fotbalist al celor de la FCSB, este convins că Budescu și Keșeru vor continua până la vară la vicecampioana Ligii 1.
”Din ce știu și eu, nici Budescu și nici Keșeru nu vor pleca de la FCSB. În plus, nici nu au unde să se ducă acum. În iarnă este greu să găsești vreun contract bun. Doar prin zona arabă eventual. În plus, pentru FCSB cei doi vor fi foarte utili în play-off”, a spus Lovin.
Fostul fotbalist este convins că Budescu și Keșeru nu vor pleca de la FCSB la o altă echipă din Liga 1.
”Când ești la una dintre cele mai bune echipe din România, ai un salariu bun, ai condiții de antrenament foarte bune, de masă, de deplasare, adică n-ai risca niciodată să iei o decizie în această iarnă, să rupi contractul și să te duci unde.
În România unde să mergi mai bine decât la FCSB? Iar în afară doar în țările arabe, unde ai avea un salariu consistent, mai mare decât la FCSB”, a mai spus Lovin, la ProX.
VIDEO cu rezumatul partidei Sepsi - FCSB 0-0
Etichete: gigi becali , claudiu keseru , constantin budescu , florin lovin , transferuri fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Un purtător de cuvânt al platformei TikTok a respins îngrijorările formulate de Consiliul Naţional...