Gigi Becali vrea să-l facă cel mai bine plătit jucător din SuperLigă. A pus banii pe masă și așteaptă răspunsul
articol scris de Digi Sport31.05.2023, 09:32
Vlad Chiricheș (33 de ani), fost jucător la FCSB, este principala țintă a lui Gigi Becali pentru întărirea compartimentului defensiv.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Becali vrea să-l facă pe Chiricheș cel mai bine plătit jucător din Liga 1. Fundașul va da un răspuns până la finalul săptămânii
Săptămâna trecută, Gigi Becali i-a făcut o ofertă fotbalistului care a retrogradat cu Cremonese din Serie A.
Patronul FCSB-ului i-a propus lui Chiricheș un salariu de 30.000 de euro lunar. Cu tot cu bonusuri de performanță, fundașul central poate ajunge la 500.000 de euro pe sezon la vicecampioana României.
Oferta nu este deloc una de neglijat pentru fotbalul românesc, însă este vorba despre o sumă mult mai mică decât cele cu care Vlad Chiricheș a fost obișnuit în ultimii 10 ani, perioadă în care a jucat la Tottenham, Napoli, Sassuolo și Cremonese.
Cel mai bine plătit fotbalist din SuperLigă este acum Florinel Coman, care are un salariu de 30.000 de euro pe lună, cât i-a fost oferit și lui Vlad Chiricheș.
Acum, la Cremonese, Vlad Chiricheș are un salariu anual de 1 milion de euro, cu 50% mai mult decât poate câștiga la FCSB în cel mai optimist scenariu, cu atingerea tuturor bonusurilor de performanță.
Stopperul a cerut două zile de gândire și a fost tentat inițial să spună "nu", deoarece dorește să mai joace încă un an în străinătate, susțin sursele Digi Sport.
Ulterior, Vlad Chiricheș le-a transmis celor de la FCSB că le va oferi un răspuns până la finalul acestei săptămâni.
Un atu important pe care FCSB îl are în tentativa de a-l repatria pe Vlad Chiricheș este relația apropiată pe care fotbalistul o are cu Mihai Pintilii, care este nașul său.
- Vlad Chiricheș a evoluat pentru FCSB în perioada 2012-2013. Contractul său cu Cremonese expiră în vara lui 2024
- 33 de ani are Vlad Chiricheș
- 1,3 milioane de euro e cota de piață a lui Vlad Chiricheș
20 de imagini de colecție cu Gigi Becali la FCSB
Galerie Foto
Gigi Becali (64 de ani) a devenit oficial patron al FCSB-ului în urmă cu 20 de ani, pe 23 ianuarie 2003.
De-a lungul timpului, Gigi Becali a oferit momente și cadre spectaculoase, iar 20 dintre imaginile memorabile, câte una din fiecare an în care a fost patron la FCSB, sunt în galeria foto de mai sus.
Vlad Chiricheș, în TOP 10 cei mai scumpi fotbaliști români din istorie
Transferul la Tottenham din vara anului 2013 încă îl menține pe Chiricheș în clasamentul celor mai scumpi români transferați vreodată. În momentul actual, TOP 10 arată astfel:
Galerie Foto
Cum ar putea arăta FCSB dacă ar realiza toate transferurile vehiculate
Nu mai puțin de 12 jucători au fost aduși în discuție în ultima vreme, care ar putea face parte din lotul celor de la FCSB în sezonul următor. Între ei este și Damjan Djokovic, fotbalist care câștigat patru titluri cu CFR Cluj, echipă care s-a luptat an de an cu echipa lui Becali.
Despre unii dintre ei a vorbit chiar Gigi Becali, în timp ce alții au fost propuși la gruparea ”roș-albastră”.
- Vlad Chiricheș (fundaș)
- Robert Ivanov (fundaș)
- Andrei Burcă (fundaș)
- Andre Duarte (fundaș)
- Damjan Djokovic (mijlocaș)
- Nicolae Păun (mijlocaș)
- Juan Bauza (mijlocaș)
- Olimpiu Moruțan (mijlocaș)
- Florin Tănase (mijlocaș)
- Arnold Garita (atacant)
- Vitalie Damașcan sunt jucătorii de interes FCSB
Cum ar putea arăta primul 11 al FCSB-ului:
- Târnovanu - Burcă, Chiricheș, Ivanov, Duarte - Djokovic (Păun), Bauza, Moruțan - Tănase, Garita, Damașcan
Etichete: vlad chiriches , gigi becali , transferuri fcsb , cremonese
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...