Exclusiv Gigi Becali, tranșant după ce FCSB a primit titlul de campioană: ”N-ai văzut?”
articol scris de Digi Sport12.05.2024, 19:24
FCSB a fost învinsă de CFR Cluj, scor 0-1, sâmbătă seara, pe Arena Naţională, într-un meci din etapa a 9-a a play-off-ului SuperLigii.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
La finalul partidei, cei de la FCSB au primit medaliile și trofeul de campioană. Gigi Becali a surprins și, chiar dacă anunța că nu va veni la meci, finanțatorul și-a făcut apariția pe Arena Națională.
Gigi Becali, după ce FCSB a câștigat campionatul: ”N-a fost niciun meci greu, am luat-o din start, am fost tot timpul acolo”
Gigi Becali a fost prezent la Digi Sport Special după fluierul final al partidei FCSB - CFR Cluj și a vorbit despre parcursul echipei sale din acest an, dar și despre lucrurile care urmează să se întâmple din sezonul următor.
Finanțatorul de la FCSB consideră că titlul obținut este total meritat, părere susținută și de mai mulți oameni de fotbal.
Gigi Becali a oferit câteva reacții și în legătură cu partida contra celor de la CFR Cluj, iar acesta a afirmat că inclusiv formația din Gruia nu a putut să-i pună probleme campioanei României.
”N-a fost niciun meci greu, am luat-o din start, am fost tot timpul acolo. Și nu neapărat diferența de puncte. Nu că mă laud, e diferență de valoare.
N-ai văzut că nu mai atingeau mingea? A dat ăla foarfeca, au avut alt șut pe poarta? Ne-am distrat cu ei”, a declarat Gigi Becali după FCSB - CFR Cluj 0-1.
VIDEO cu rezumatul partidei FCSB - CFR Cluj 0-1
Mario Camora: ”Vă dați seama cât de greu le-a fost altora timp de cinci ani?”
La finalul meciului, Mario Camora (37 ani) nu s-a putut abține și i-a ”înțepat” pe rivalii de la FCSB. Fundașul le-a amintit roș-albaștrilor de cei cinci ani consecutivi, 2018-2022, în care CFR Cluj s-a încoronat campioana României.
”Este greu să digerăm succesul lor. Vă dați seama cât de greu le-a fost altora timp de cinci ani, cât am câștigat noi campionatul?”, a declarat Mario Camora, la flash-interviu.
- Șase trofee de campion cu CFR Cluj are Mario Camora în palmares: 2012, 2018, 2019, 2020, 2021 și 2022.
Etichete: gigi becali , fcsb cfr cluj , titlu fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...