Gigi Becali, sprijinit de Ilie Năstase ca să joace pe Steaua: ”E pentru toți, nu doar pentru Armată!” Nu l-a iertat pe Talpan
articol scris de Digi Sport20.08.2021, 20:17
Gigi Becali așteaptă un răspuns din partea celor de la CSA Steaua după ce a depus oficial cerere de a juca pe noul stadion din Ghencea.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
FCSB caută alternative pentru Arena Națională, iar în acest moment stadionul Arcul de Triumf nu poate fi închiriat.
Iar marele campion Ilie Năstase crede că nu ar trebui să existe interdicții pentru nimeni,indiferent de ce s-a întâmplat în trecut.
”Am fost pe Ghencea. Acolo trebuie să joace oricine plătește. Să joace acolo cine vrea. E un stadion pentru toată lumea, nu doar pentru Armată!
La noi, fără conflicte nu se poate trăi bine. Am ajuns ca un colonel (n.r. Florin Talpan) să dirijeze niște generali și un ministrul al apărării.
Când aveau contracte cu Gigi Becali, era bine. Nu am prietenii cu Becali, dar a băgat bani și merită respectat”, a spus Ilie Năstase, la Pro X.
Gigi Becali: "Ai mai văzut stadion-unitate militară în lume?"
"Am făcut mai demult cerere să jucăm pe Ghencea. Am făcut o cerere că vreau să văd ce pot ei spune: 'domnule, noi avem o echipă cu care nu avem voie să jucăm decât la amatori, avem stadion de 100 de milioane, făcut din banii statului român, dar noi jucăm numai la amatori.
Și mai cheltuim și un milion de euro pe an la amatori'. Să vedem cum o să justifice. Și mai dăm un milion pe an pe stadion, care e unitate militară, ca să jucăm la amatori. Cum o să spună? Să vedem ce o să scrie ei pe hârtia aia.
Am făcut cererea către club MAPN, că ei sunt unitate militară. Stadionul ăla e unitate militară. Ai mai văzut stadion-unitate militară în lume? La Dinamo nu e aceeași situație, nu e unitate militară, e civil", a spus Becali la Liga Digi Sport.
Steaua, răspuns oficial după ce Gigi Becali a cerut ca FCSB să joace în Ghencea. Decizia "militarilor"
Clubul FCSB a făcut o cerere oficială pentru a închiria noul stadion din Ghencea, la finalul lunii iulie, iar CSA Steaua a oferit acum o reacție cu privire la acest aspect.
Digi Sport a solicitat în urmă cu 30 de zile un punct de vedere din partea CSA Steaua, după ce Gigi Becali a anunțat public că FCSB vrea să închirieze stadionul din Ghencea. Răspunsul oferit de comandantul CSA Steaua, Ștefan Răzvan Bichir, este următorul:
"Cu referire la solicitarea formulată de FCSB privind închirierea stadionului Steaua pentru desfășurarea de meciuri oficiale ale echipei FCSB, vă comunicăm că am primit o astfel de cerere.
Clubul Sportiv al Armatei Steaua dorește colaborarea cu toate cluburile și structurile sportive, colaborare bazată pe respect reciproc, încredere, bună armonie și neafectarea intereselor proprii, astfel încât am răspuns că, închirierea stadionului se va face, după analizarea detaliată a fiecărei solicitări și cu respectarea prevederilor legale în vigoare, aplicabile în acest domeniu", anunță Steaua.
Ce motive poate invoca CSA Steaua
Steaua nu poate refuza din start cereri pentru închirierea arenei. Acest lucru se poate întâmpla însă ulterior, pentru că meciurile disputate de Steaua au prioritate pe noul stadion. Pe lângă echipa de fotbal a CSA Steaua, pe gazonul din Ghencea poate evolua în viitor și echipa de rugby. Cu alte cuvinte, dacă meciurile echipelor Steaua și FCSB se vor disputa în zile similare, "militarii" vor putea refuza cererea invocând un motiv obiectiv.
Răspunsul Stelei lasă de asemenea și o portiță deschisă pentru FCSB. Dacă vicecampioana va încerca să închirieze stadionul din Ghencea într-o perioadă în care "militarii" nu vor juca acasă, nici în Liga 2 și nici în Divizia Națională la rugby, este posibil ca cererea să fie aprobată. Decizia finală aparține clubului CSA Steaua.
Stadionul Steaua a fost inaugurat oficial pe 7 iulie, la meciul amical Steaua - OFK Belgrad, scor 6-0. De atunci au mai avut loc două meciuri în Ghencea, ambele din Liga 2: Steaua - Csikszereda (1-0) și Steaua - Dacia Unirea Brăila (5-2). Următorul meci programat în Ghencea este Steaua - Ripensia, pe 29 august.
Etichete: gigi becali , ilie nastase , gigi becali fcsb , ilie nastase stadion steaua , gigi becali stadion
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...