Exclusiv Gigi Becali și-a scos jucătorii pe tarabă! Singurii fotbaliști netransferabili
15.06.2019, 00:02Gigi Becali nu spune nu plecărilor de jucători de la FCSB! Finanțatorul roș-albaștrilor a anunțat că aproape toți fotbaliștii sunt transferabili. Dennis Man, Olimpiu Moruțan și Florinel Coman sunt singurii de care patronul vicecampioanei nu s-ar despărți în această vară.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Florin Tănase și Junior Morais sunt numele cele mai vehiculate să se despartă de FCSB în această vară. Dacă ”decarul” vicecampioanei este dorit în MLS, fundașul stânga este dorit de Marius Șumudică la noua sa echipă.
”Singurii care nu se vând la ora asta de la FCSB sunt Man, Moruțan și Coman”, a anunțat Gigi Becali, la Digi Sport.
Becali speră să încaseze milioane bune pe cei trei jucători și a anunțat în mai multe rânduri că aceștia vor fi titulari de bază în sezonul următor.
20 de ani are Dennis Man
20 de ani are Olimpiu Moruțan
21 de ani are Florinel Coman
Gigi Becali a achiziționat deja trei jucători
Pe lângă faptul că se declară dispus să vândă jucători, Gigi Becali vrea să și achiziționeze fotbaliști. Patronul FCSB a cumpărat deja trei jucători. Perioada de transferuri din această vară, în Liga 1, a început pe 11 iunie și se va încheia pe 4 septembrie. Până în acest moment, la LPF, s-au înregistrat deja 5 transferuri.
FCSB a legitimat trei jucători, este vorba despre Claudiu Belu, Răzvan Oaidă și Darius Olaru, cu specificația că ultimul se va prezenta la echipa lui Gigi Becali în iarnă. Ceilalți jucători înregistrați deja la LPF sunt Kamer Qaka, cel care a semnat cu Craiova, și Andrei Sin, legitimat la Sepsi Sfântu Gheorghe.
Gigi Becali îl vrea pe Bradley de Nooijer
Finanțatorul roș-albaștrilor vrea să-l achiziționeze pe Bradley de Nooijer, de la Viitorul, pentru a acoperi eventualul loc lăsat liber de Junior Morais. Deși Becali a anunțat că s-a înțeles cu jucătorul și cu Gică Hagi, câștigătoarea Cupei României a emis un comunicat prin care neagă acest lucru.
"M-am înţeles cu De Nooijer, m-am înţeles şi cu Gică de săptămâna trecută. Dau 500.000 de euro pe el. Eu de mult sunt cu ochii pe el, pot să îmi spună 1000 de specialişti că nu e bun, eu tot îl iau", a spus Gigi Becali, la Digi Sport, în cadrul emisiunii Fotbal Club.
”În urma articolelor apărute în presă în ultimele zile, cu privire la un presupus transfer la FCSB, jucătorul FC Viitorul, Bradley de Nooijer, a dorit să facă următoarele precizări:
- Nu există niciun fel de discuții cu FCSB și prioritare sunt ofertele din străinătate!
- Pentru al doilea an consecutiv voi evolua în preliminariile Europa League cu FC Viitorul, astfel că doresc să mă concentrez doar pe aceste jocuri, urmând ca ulterior să mă gândesc și la ofertele pe care le am”, se arată într-un comunicat publicat pe site-ul oficial al Viitorului.
Etichete: gigi becali , fcsb , becali jucatori , transferuri fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...