Gigi Becali și-a făcut planul: singurele posturi pe care vrea să le întărească în vară și soluția ”de avarie” găsită
articol scris de Digi Sport20.05.2022, 18:29
Gigi Becali a anunțat că nu vrea să mai investească niciun ban la FCSB în transferuri, însă a recunoscut că există două posturi care trebuie întărite.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Patronul FCSB-ului vrea să caute un fundaș central și un atacant în perioada de mercato din vară, însă îi va aduce doar dacă nu trebuie să achite sume de transfer.
Gigi Becali și-a făcut planul: singurele posturi pe care vrea să le întărească în vară și soluția ”de avarie”
Dacă nu va izbuti ce și-a propus, Gigi Becali a transmis că are soluția pentru postul de atacant deja în ”curte”, Florin Tănase, golgheterul ultimelor două ediții de campionat, folosit în repetate rânduri și ”vârf fals”.
”Doar jucători liberi mă interesează. Iau gratis. Dacă o să găsesc un fundaș central sau un atacant, e bine. Dacă nu, atacant o să joace Tănase și asta e”, a declarat Gigi Becali, pentru Digi Sport.
FCSB va avea soluții suplimentare pentru postul de fundaș central chiar dacă Gigi Becali nu va transfera un stoper, pentru că Denis Haruț și Dragoș Nedelcu vor reveni după împrumuturile la FC Botoșani, respectiv Farul.
Pleacă Paulo Vinicius
Unul dintre fundașii centrali din lotul din ultimul sezon, brazilianul Paulo Vinicius, va pleca, însă, aflat la final de contract, aceeași situație în care se mai află Andrei Burlacu și Claudiu Keșeru.
De asemenea, Andrei Miron ar putea pleca în vară, când intră în ultimele șase luni de contract.
Etichete: gigi becali , florin tanase , transferuri fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...