Exclusiv Gigi Becali și-a făcut planul pentru transferuri! Surprizele de pe "lista neagră” și țintele din mercato
12.12.2019, 17:32Gigi Becali și-a făcut planul pentru următoarele două perioade de transferuri. Finanțatorul FCSB a anunțat că mai are nevoie doar de trei jucători, asta după ce a anunțat că va renunța la peste 13 jucători din actualul lot care numără nu mai puțin de 30 de fotbaliști.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Becali a dezvăluit că are nevoie de doi fundași centrali și un atacant. Finanțatorul FCSB a anunțat că apărătorul pe care vrea să-l transfere trebuie să aibă un joc bun de cap, precum Szukala, fostul jucător al roș-albaștrilor. Patronul vicecampioanei din sezonul trecut susține că atacantul ar trebui să fie pe modelul lui Florin Tănase, ”dar mai puternic”.
”Mie îmi mai trebuie doar trei jucători. Mă despart de 13 și mai vreau doar trei. Doi fundași centrali și un atacant, dar nu găsesc. Asta vreau. Un atacant gen Tănase, dar mai puternic.
Un atacant mobil vreau. Și doi fundași centrali, din țară, din străinătate, dar numai să-i găsesc. Vreau un fundaș central care să dea bine cu capul, genul lui Szukala, care să dea și goluri”, a declarat finanțatorul FCSB la Digi Sport.
Gigi Becali a făcut ”lista neagră” de la FCSB
Gigi Becali este hotărât să facă curățenie la echipă, în următarele două perioade de mercato. Digi Sport a anunțat o listă de 10 jucători care au intrat în dizgrația patronului și ar putea pleca în această iarnă, iar omul de afaceri a mai adăugat câteva nume pe această listă.
”Eu am prea mulți jucători. În vară mă despart de 13, acum în iarnă o să plece doar câțiva, că sunt mulți care au contract până în vară și nu vor să plece acum. Uite, spre exemplu, Belu nu vrea să plece acum, o să plece în vară”, a spus Becali la Digi Sport.
”Lista neagră” a lui Gigi Becali
- Claudiu Belu
- Alexandru Stan
- Bozhidar Chorbadzhiyski
- Marko Momcilovic
- Diogo Salomao
- Thierry Moutinho
- Lukasz Gikiewicz
- Juvhel Tsoumou
- Harlem Gnohere
- Ioan Hora
Surprizele de pe lista lui Gigi Becali
Pe lângă lista anunțată de Digi Sport, Gigi Becali i-a mai adăugat și pe patru dintre cei mai consacrați jucători din lot.
- Adi Popa
- Mihai Pintilii
- Lucian Filip
- Cristian Manea
Finanțatorul FCSB a anunțat că Lucian Filip se află la final de contract, Mihai Pintilii se gândește să se retragă, iar lui Adi Popa îi expiră împrumutul. Totuși, în cazul în care Dennis Man se va transfera, există șanse ca Becali să-i propună lui Popa un nou contract. ”Motoreta” își termină contractul cu Reading.
În situația lui Adi Popa se află și Cristi Manea, care nu s-a impus la FCSB și e greu de crezut că acesta va reuși să-l impresioneze pe Becali, astfel încât finanțatorul FCSB să activeze clauza de cumpărare a fundașului dreapta.
Etichete: gigi becali , transferuri fcsb , jucatori fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...