Video Exclusiv Gigi Becali, sfătuit să vândă unul dintre cei mai buni jucători de la FCSB: ”Ar trebui să-i dea drumul”
articol scris de Digi Sport05.07.2023, 19:44
Narcis Răducan este de părere că Florinel Coman (25 de ani) ar trebui să facă pasul în străinătate și să plece de la FCSB.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
În ultimul sezon, cel supranumit ”Mbappe de România” a fost cel mai bun fotbalist al roș-albaștrilor.
Narcis Răducan: ”Eu zic că ar trebui să-i dea drumul lui Coman”
În cele 44 de meciuri jucate, Florinel Coman a înscris de 10 ori și a oferit 11 pase decisive, destul ca valoarea sa de piață să urce până la 3,5 milioane de euro.
În cadrul emisiunii Liga Digi Sport, Narcis Răducan a ținut să-i transmită lui Gigi Becali că cel mai bine ar fi să îl vândă pe fotbalistul de 25 de ani.
”Eu zic că ar trebui să-i dea drumul lui Coman. Mie mi se pare că e un pic de risc. Mă refer la modul în care vrei să scoți foarte mulți bani pe el. Nu e ușor să te ridici mereu, să cobori, să te ridici.
Dacă a reușit să ridice iar capul, mai bine era să-l lase să zboare, să încaseze bani și să le ofere spațiu celorlalți pe care trebuie să-i vândă”, a spus Narcis Răducan, la Liga Digi Sport.
Gigi Becali le-a crescut salariile lui Darius Olaru și Florinel Coman, dar îi poate pierde oricând!
Darius Olaru și Florinel Coman au semnat noi contracte cu FCSB, valabile până în 2028.
Olaru câștigă acum 20.000 de euro pe lună, dar în angajament este prevăzut faptul că salariul îi va crește la 25.000 de euro în ultimii doi ani de contract.
Florinel Coman, în schimb, a devenit cel mai bine plătit fotbalist din prima ligă, cu un salariu de 30.000 de euro.
Atât Darius Olaru, cât și Florinel Coman au acum clauze de reziliere în contracte, cu niște sume mult mai mici decât cele pe care, la un moment dat, Gigi Becali spera să le obțină în schimbul lor.
Potrivit Prosport, ambele contracte au clauze de reziliere în valoare de 5 milioane de euro.
- Octavian Popescu are cea mai mare clauză de reziliere de la FCSB, de 100 de milioane de euro.
Etichete: narcis raducan , gigi becali , superliga , fcsb , florinel coman
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...