Gigi Becali s-a lămurit în privința lui Marius Ștefănescu
articol scris de Digi Sport03.12.2024, 09:26
FCSB a câștigat partida cu Oțelul Galați, scor 4-1, care a contat pentru etapa a 18-a din SuperLiga României.
Premier League: Arsenal - Man. United, miercuri, 22:15, DGS 1
Cupa României: Metalul Buzău - Dinamo, miercuri, 17:45, DGS 1
Golurile campioanei României au fost marcate de Daniel Bîrligea (min. 9, 48), Alexandru Musi (min. 81), respectiv Darius Olaru (min. 81), în timp ce pentru gazde a punctat Pop (min. 54).
Gigi Becali: "Ștefănescu începe să fie jucătorul pe care l-am luat"
În urma rezultatului înregistrat, formația patronată de Gigi Becali (66 de ani) a ajuns pe locul al treilea în clasament, cu 30 de puncte, la doar un punct de liderul CFR Cluj.
Unul dintre remarcații latifundiarului din Pipera a fost Marius Ștefănescu (26 de ani), care a fost decisiv la primele două goluri ale partidei de la Galați.
Schimbat în minutul 84 cu Popa, Gigi Becali a transmis faptul că Ștefănescu a fost scos de pe teren pentru a da minute și altor jucători, nu din cauză că nu a avut parte de o evoluție bună.
”Ștefănescu, încet-încet o să fie jucătorul ăla, păi dacă nu l-am scos? Eu l-am scos acum ca să joace și ceilalți, nu l-am scos pentru că nu a jucat bine. L-am scos doar așa, să odihnim jucătorii. Ștefănescu, încet-încet începe să fie jucătorul pe care l-am luat.
Începem să ne detașăm. Și noi, și CFR Cluj. E posibil să ne urmeze și Universitatea Craiova. Nu am văzut meciul de aseară (n.r. – duminică, 1 decembrie), eram cu alegerile. FCSB în lupta asta este aur.”, a declarat Gigi Becali, potrivit gsp.ro.
Transferat în perioada de mercato din vara trecută pentru suma de 1,3 de milioane de euro, de la Sepsi, Marius Ștefănescu a evoluat în 15 meciuri în actuala ediție din SuperLigă și a reușit să marcheze un gol.
- Marius Ștefănescu are o cotă de piață de 1.70 de milioane de euro, potrivit site-ului de specialitate Transfermarkt.
Gigi Becali, declarația serii după Oțelul - FCSB 1-4
De asemenea, Gigi Becali a transmis că se așteaptă ca un club să achite clauza de reziliere a lui Daniel Bîrligea, de 15 milioane de euro.
”Bîrligea, de când l-a născut mama lui, are un contract cu poarta. A dat așa de simplu și de lejer golurile. Se vede câte goluri are Bîrligea și câte are Louis Munteanu. Nu contest că Louis e un jucător valoros, dar e diferență mare.
Bîrligea are forță de atacant. Trebuie premiul Nobel pentru invenția asta. El are o clauză de 15 milioane. Eu dacă aș fi la o echipă mare din Europa, îi plătesc clauza. El e marcator, inventează goluri”, a declarat Gigi Becali, potrivit aceleiași surse.
- După ”dubla” de la Galați, Daniel Bîrligea a ajuns la nouă goluri marcate în acest sezon de SuperLigă și a devenit golgheterul campionatului
Clasamentul din SuperLigă
VIDEO rezumat al partidei Oțelul Galați - FCSB 1-4
Etichete: gigi becali , marius ștefănescu , video otelul fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Candidatul independent la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, ar fi implicat într-o schemă...