Gigi Becali n-a menajat pe nimeni: ”Cu el n-ai ce face, nu avem atacant”. Plănuiește să facă un transfer
articol scris de Digi Sport25.07.2022, 20:55
Înfrângerea pe care FCSB a suferit-o cu Rapid, 0-2, urmează să aducă schimbări în primul 11 al trupei patronate de Gigi Becali.
Champions League: PSV - Girona, marți, 19:45, DGS 1
Champions League: Real Madrid - Milan, marți, 22:00, DGS 1
Însuși omul de afaceri a anunțat că un titular de la partida contra giuleștenilor nu va mai fi prezent în primul 11.
Gigi Becali a anunțat cuplul de fundași centrali de la FCSB
Rachid Bouhenna urmează să fie "victima" lui Becali, el urmând a fi înlocuit cu Joonas Tamm. În același timp, Gigi Becali l-a criticat și pe Ianis Stoica și a anunțat că vrea să transfere un atacant.
"Greșelile au fost ale lui Bouhenna și Edjouma, care nu a venit în spate. Mai mult greșelile lui Bouhenna au fost, a fost lent, nu a degajat mingea cum trebuie. E bine totuși că din toate înveți ceva. Am văzut care e cuplul de fundași centrali.
Când Dawa are mingea la picior nu am nicio emoție. Câștigă toate duelurile aeriene, nu le dă o șansă adversarilor. El și cu Tamm o să joace. Nici cu Ianis Stoica nu ai ce face, nu avem atacant, n-ai ce face cu el. Trebuie să aducem un atacant să salvăm ce e de salvat", a spus Gigi Becali la Pro Arena.
FCSB își caută antrenor
Toni Petrea nu a mai dorit să continue pe banca FCSB-ului după eșecul din Giulești, iar acum formația lui Gigi Becali e în căutare de soluții.
Milionarul din Pipera a dezvăluit că vicecampioana României va avea un nou antrenor, dar nu a divulgat, momentan, niciun nume.
”El m-a sunat aseară și mi-a zis că pleacă. Am zis să vorbim azi, să nu vorbim la cald. El mi-a zis că dacă echipa nu joacă, înseamnă că problema e la el. Că dacă se întâmplă ceva, de ce să aibă el pe conștiință necalificarea în Conference League. El pleacă acum!
Eu i-am zis să stea, dar nu mai vrea. Deocamdată nu am înlocuitor. Am vorbit cu Vali Argăseală, 30 de zile putem să stăm fără antrenor. Și așa, situația care este...Ce-o fi o fi. Mihai Pintilii dacă are voie să stea, să stea”, a spus Becali, la Pro Arena.
Unul dintre numele vehiculate în ultima perioadă este cel al lui Nicolae Dică.
Imagini de la meciul Rapid - FCSB:
Galerie Foto
VIDEO REZUMAT Rapid - FCSB 2-0
Etichete: gigi becali , joyskim dawa , joonas tamm
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Viktor Orbán a fost atacat în Parlament din cauza problemelor economice prin care trece țara sa și...