Gigi Becali, mesaj dur pentru rivala Rapid: ”Vine centenarul și bagă mingea în poartă?”
articol scris de Digi Sport30.09.2022, 10:00
Rapid are un start lansat de sezon. Giuleștenii sunt pe locul doi în clasament, la egalitate de puncte cu liderul Farul Constanța.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Alb-vișinii speră să facă o figură frumoasă la finalul acestui sezon, mai ales că este anul în care clubul de lângă Podul Grant împlinește o sută de ani.
Gigi Becali, mesaj dur pentru rivala Rapid: ”Vine centenarul și bagă mingea în poartă?”
Chiar dacă Daniel Niculae a transmis că Rapid nu are ca obiectiv titlul, giuleștenii au ambiția de a marca așa cum se cuvine o astfel de aniversare.
Un alt obiectiv al Rapidului este, de altfel, și Cupa României. Giuleștenii s-au calificat în faza grupelor după ce au învins-o pe CS Afumați cu 3-0.
Gigi Becali, patronul de la FCSB, le-a transmis un mesaj dur rivalilor de la Rapid. Finanțatorul roș-albaștrilor a transmis că nu centenarul le va aduce victorii giuleștenilor, ci valoarea jucătorilor.
”Ce, există centenar? Aici există valoare. Ai valoare, câștigi. N-ai valoare, nu câștigi. Centenar... ce poate să facă centenarul? Vine centenarul și bagă mingea în poartă?”, a declarat Gigi Becali, potrivit sport.ro.
Rapid are un start lansat de sezon, dar Daniel Niculae nu se gândește la titlu: ”Nu avem forță să câștigăm meci de meci!”
Daniel Niculae a transmis că giuleștenii nu se gândesc deocamdată la titlul din Liga 1. Președintele lui Rapid crede că echipa trebuie să rămână cu picioarele pe pământ în ciuda startului foarte bun de sezon.
”Nici vorbă! (n.red. dacă se gândește la titlu). Trebuie să rămânem cu picioarele pe pământ. Anul trecut, după promovare, am spus că obiectivul e evitarea retrogradării. Acum, intenția e să intrăm în play-off, abia în sezonul următor să formăm o echipă cu care să atacăm locurile 1-3. Luăm lucrurile pas cu pas, nu sărim peste niște etape.
Sper să nu intervină deloc un recul. Dar nu avem forța să câștigăm meci de meci. Puține spre deloc sunt echipele din România capabile să facă așa ceva. Important e însă că suntem pe un drum ascendent și vom încerca să ținem ritmul cât mai mult posibil”, a declarat Daniel Niculae pentru Playsport.
Etichete: rapid , daniel niculae , gigi becali , fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...