Exclusiv Gigi Becali, intervenție în direct: ce a spus despre Legea Sportului și de ce o vrea pe CSA Steaua în prima ligă
articol scris de Digi Sport20.04.2023, 22:14
Gigi Becali (64 de ani) nu consideră normală finanțarea Stelei de către MApN, dar își dorește ca echipa din Ghencea să promoveze în prima divizie.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
În glumă, Gigi Becali a spus că o vrea pe CSA Steaua în SuperLiga pentru ca FCSB să o bată cu ”15-0” și ca să ”scape” de suporterii din Peluza Sud.
Gigi Becali: ”Chiar vreau să promoveze”
În același timp, Gigi Becali a explicat de ce nu este de acord ca Legea Sportului să se schimbe astfel încât CSA Steaua să poată juca în prima ligă și să fie finanțată de MApN.
”Am intrat ca să vorbim niște lucruri despre stat și implicarea statului. Statul, până să ne ajute, să nu ne ia banii! Burleanu zicea să ajute statul cu banii. Eu zic să facem primul pas, să nu ne ia banii. La ora asta, eu plătesc două milioane de euro la stat impozite. Nu putem să cerem să ne ajute, ce să ne ajute? De ce să ne mai dea bani în plus?
Deci societatea are nevoie de fotbal. Dacă are nevoie de fotbal, lasă-l pe ăla care vrea să facă și nu-i mai lua bani. Bun, e normal, ia impozite, bun. Apoi zic că trebuie să se facă diferență între echipele de Primării, care țin de Consiliul Local, și de banii statului, de bugetul statului, la care eu vin cu două milioane de euro anual din care trebuie să vină un procent la CSA, ca să se bată cu mine, îți dai seama ce anomalie? E diferență între Primărie și CSA.
Altă chestiune. Care țară în Europa mai are echipă departamentală? Care? Nu mai e niciuna, vă zic eu! Nu există în Europa țară în care un Minister are echipă de fotbal. O să fim noi primii. Să facă toți!
Pe mine nu mă deranjează dacă promovează ei, chiar vreau să promoveze, să le dau câte 15-0. Ce dacă au buget mai mare? Eu vreau să existe echipa asta, ca să scap de Peluza Sud, să aibă ei acolo. La ce mă deranjează pe mine dacă promovează CSA?”, a spus Gigi Becali, la Digi Sport Special.
Gigi Becali nu crede că proiectul de lege va trece
În privința proiectului pentru schimbarea Legii Sportului, Gigi Becali nu crede că va fi votat.
”Eu știu că legea asta nu o să fie votată niciodată în viața lor”, a transmis Gigi Becali.
Etichete: gigi becali , legea sportului , promovare csa steaua
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...