Gigi Becali îl vrea la FCSB, iar fotbalistul a reacționat: ”Mă motivează”
articol scris de Digi Sport23.04.2024, 18:50
Recent, Gigi Becali (65 de ani) a anunțat că e gata să realizeze în vară nu mai puțin de 7-8 transferuri pentru a forța calificarea în grupele UEFA Champions League.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Unul dintre fotbaliștii doriți de latifundiarul din Pipera ar fi Mihai Popescu (30 de ani), stopper-ul celor de la Farul Constanța.
Mihai Popescu: ”Mă bucur că se vorbește despre mine”
Prezent la conferința de presă premergătoare duelului dintre Farul și Rapid, Mihai Popescu a vorbit despre viitorul său.
- Actualul jucător al ”Marinarilor” este un produs al academiei celor de la Dinamo, formație pentru care a jucat în 69 de partide.
„Mă bucur că se vorbește despre mine, înseamnă că am avut evoluții bune. Mă motivează acest lucru și va fi cu atât mai bine pentru mine dacă va veni un transfer.
Dar în acest moment, mă gândesc doar la ce am de făcut în aceste 5 meciuri, am contract în continuare cu Farul și vom vedea în vară dacă vor fi discuții”, a declarat Mihai Popescu la conferința de presă.
- 40 de meciuri a jucat Mihai Popescu în acest sezon la Farul
- Un gol și două pase decisive a reușit Mihai Popescu în meciurile jucate
- 900.000 de euro este cota de piață a lui Mihai Popescu, potrivit Transfermarkt
Revoluție la FCSB! Gigi Becali: ”Aduc 7-8 jucători / Nu vreau să-i copiez pe alții”
Finanțatorul liderului din SuperLiga a dezvăluit că e gata să realizeze opt transferuri. Are în plan achiziții de fotbaliști și din România, dar și din străinătate. Becali a transmis că a demarat deja negocierile cu Louis Munteanu, fotbalistul împrumutat de Fiorentina la Farul, și cu Denis Alibec, ambii cu șanse importante de a merge cu naționala României la EURO 2024, dar mai are și alte ținte, cum ar fi William Baeten (27 de ani), de la FCU Craiova.
"Voi face niște eforturi financiare. Nu eforturi, că nu sunt milioane de euro, nu vreau să-i copiez pe alții. Aduc 7-8 jucători în care cred eu. Unul și azi, din ce-a jucat, îmi place mie. Nu de la Rapid, nu vinde Șucu. Azi au jucat două echipe, au făcut 1-1, mie îmi place unul de acolo.
Din țară eu iau 3-4, din străinătate trebuie să îi studieze MM, Charalambous și Pintilii. Mie îmi e lene, stau eu să mă uit la meciuri să aleg fotbaliști? Nu mai pot.
E unul care nici nu vă trece prin cap vouă. Pot să vi-l spun, îmi place de Baeten! Mie îmi place de el, vouă nu. Nimeni nu l-a lăudat, dar mie îmi place de el. De ce nu se mai fac transferuri pe ruta FCU - FCSB? Așa a zis Mititelu?", a declarat Becali.
Etichete: transfer , superliga , farul , mihai popescu , fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...