Gigi Becali, gata să ia o decizie surprinzătoare în privinţa lui Darius Olaru
02.01.2020, 13:09Darius Olaru, 21 de ani, a fost transferat de urgenţă de FCSB în vara anului trecut, iar după ceva vreme patronul FCSB a dezvăluit că a făcut mutarea în primul rând pentru a bloca interesul lui Dan Petrescu, de la CFR Cluj.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Acum, fotbalistul ar trebui să ajungă la FCSB în această iarnă, dar sunt şanse mari ca el să continue la Gaz Metan.
Gigi Becali l-a cumpărat cu 600.000 de euro pe mijlocașul ofensiv în perioada trecută de mercato, dar l-a lăsat să evolueze pentru Mediaș până în această iarnă. La fel cum a făcut şi cu Moruţan acum doi ani.
- 1,1 milioane de euro este cota lui Darius Olaru pe transfermarkt.de
De ce poate rămâne Darius Olaru la Gaz Metan Mediaş
Numai că FCSB are mai mulți jucători pe poziția lui Olaru, iar acestuia îi va fi greu să scoată din teren jucători precum Tănase, Moruțan, Coman sau Man. Toţi patru au demonstrat că se află în formă, iar Vintilă a reuşit să le ofere timp de joc tuturor. Aşa că o sosire a lui Olaru ar putea deregla lucrurile.
Inclusiv Becali se gândeşte că i-ar face mai mult rău jucătorului. Pentru că la FCSB nu funcţionează nici atuul lui Darius, că este jucător sub 21 de ani. Andrei Vlad, Moruţan, Oaidă, Florinel Coman şi Man se încadrează şi ei la acest capitol.
Dacă merge la FCSB şi nu va juca, Olaru ar pierde şi convocările la România U21, ceea ce ar fi un minus în CV-ul fotbalistului
- 21 de meciuri, 3 goluri și două pase decisive are Olaru pentru Gaz Metan în prima parte a sezonului.
Mesajul lui Darius Olaru după ultimul meci din 2019
”Nu știu dacă voi mai fi aici (n.r. la Gaz metan Mediaş) să duc echipa în play-off. Am muncit foarte mult acest sezon să fim aici. Îmi doresc și să rămân aici, și să plec acolo. Acolo va fi o experiență nouă, sunt alte obiective, altă presiune.
Acolo, obiectivul este câștigarea campionatului, aici e prezența în play-off. Sper colegii să prindă play-off-ul. Am avut o perioadă lungă aici, cu 100 de meciuri în Liga 1. Au avut încredere în mine cei din club și antrenorii. Am dat mereu tot ce am avut mai bun”, a spus Olaru, după meciul cu Viitorul, 1-0.
Etichete: transfer fcsb , darius olaru , transfer darius olaru , darius olaru fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...