Gigi Becali, gata de încă un "tun". "Dacă vreau, îl iau! E foarte valoros"
04.04.2018, 09:14Kamer Qaka a impresionat în acest sezon la Poli Iaşi şi are şanse minime să rămână la gruparea din Copou şi în campionatul următor.Din vară, mijlocaşul ar putea ajunge la FCSB. Gigi Becali este impresionat de calităţile albanezului, pe care îl consideră unul dintre cei mai buni fotbalişti din Liga 1.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
"Qaka, dacă vreau să îl iau, îl iau. E un jucător foarte valoros", a anunțat Gigi Becali pentru PRO TV.
În acest sezon, Kamer Qaka a bifat 22 de partide pentru Poli Iaşi, fără, însă, să marcheze. A reuşit, totuşi, două pase decisive şi mai multe faze spectaculoase.
Întrebat care este cea mai valoroasă echipă din Liga 1, albanezul a declarat: "Cea mai bună echipă e a mea... alta? Steaua sau Craiova cred", a spus Kamer Qaka.
"Qaka e jucătorul nostru, mina noastră de aur, încercăm să scoatem cât mai mult", a precizat Adrian Ambrosie, preşedintele clubului Poli Iaşi.
Inclusiv Flavius Stoican, antrenorul grupării din Copou, consideră că mijlocaşul albanez ar merita să ajungă la un club de anvergură. "Eu îl văd la o echipă foarte mare, dacă e Steaua sau o echipă din afară, o să ajungă cu siguranţă", a spus tehnicianul.
Recent, Ionuț Cioinac, colegul lui Kamer Qaka la Poli Iaşi, a dezvăluit că albanezul face spectacol inclusiv la antrenamente. "Nu cred că poate să râmână. La cum joacă... Dacă îl vedeţi la antrenament, zici că este de pe altă planetă. Nu poţi să-i iei mingea. El poate să ducă mingea din poartă în poartă. Dar îi e ruşine de noi şi ne mai pasează", a spus Ionuţ Cioinac despre jucătorul cu două pase decisive în cele 24 de meciuri adunate în toate competițiile acestui sezon.
Etichete: gigi becali , poli iasi , flavius stoican , fcsb , kamer qaka , qaka
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...