Gigi Becali, extaziat de transferul lui Ionuţ Vînă: "A zis că mă va convinge că mă pricep"
11.07.2019, 12:20Gigi Becali e convins că a dat lovitura prin aducerea mijlocaşului Ionuţ Vînă, de la Viitorul. FCSB a plătit pentru transferul lui Vînă jumătate din cota de piaţă a fotbalistului în vârstă de 24 de ani.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
"Am făcut contract pe cinci ani, am vrut să îl iau de doi ani. A zis că mă va convinge că mă pricep. El va confirma. Am plătit 750.000 de euro și 10% dintr-un eventual transfer. D-aia iau de la Gică (n.r. Hagi), sunt gata pregătiți", a declarat patronul FCSB-ului.
Florin Tănase a fost ”intermediar” la transferul lui Ionuţ Vînă
Becali recunoscuse anterior că i-a transmis lui Florin Tănase, transferat şi el de la Viitorul, în 2016, pentru 1,5 milioane de euro, să vorbească cu ”Regele” Hagi pentru a-l convinge să îl lase pe Ionuț Vînă la FCSB.
”L-am pus pe Tănase, ca să-l vrăjească pe Hagi, ca să mi-l dea pe Vînă. Și mi-a zis: <da, nea Gigi, da’ nu-l sun direct pe el, îl sun pe Ianis. Că, dacă-l sun pe el, o să-mi zică, ce, mă, te-ai făcut impresar, tu, Tase?>”, a spus, râzând, Becali, în cadrul emisiunii ”Fotbal Club”, de la Digi Sport.
Ionuţ Vînă este format de Academia Hagi, însă a mai jucat şi la Roma Under 19 şi Dunărea Călăraşi de-a lungul carierei.
Etichete: gica hagi , gigi becali , viitorul , ionut vina , florin tanase , ionut vina fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...