Gigi Becali, după victoria FCSB-ului smulsă în minutul 90+4. ”Dumnezeu a arătat că vrea să ne dea nouă titlul”
articol scris de Digi Sport21.03.2022, 11:08
Gigi Becali (63 de ani) s-a declarat bucuros de victoria celor de la FCSB de la Pitești, 3-2 cu FC Argeș, ”smulsă” în minutul 90+4 prin golul lui Dumiter.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
În urma rezultatelor obținute în etapa a doua a play-off-ului, distanța dintre liderul CFR Cluj și roș-albaștri s-a redus la 5 puncte.
Gigi Becali, după victoria FCSB-ului smulsă în minutul 90+4. ”Dumnezeu a arătat că vrea să ne dea nouă titlul”
”Suntem la mâna noastră, dar trebuie să baţi Craiova şi CFR Cluj. Nu?
Trebuie să batem Craiova şi CFR… şi Craiova să-i bată pe ei (n.r. pe CFR Cluj). Titlul era pierdut, așa că la ora asta numai Domnul dă!
Dumnezeu aşa a arătat, că vrea să ni-l dea nouă”, a spus Becali.
FCSB s-a impus la ultima fază a meciului, cea din minutul 90+4, prin Dumiter. Marcarea unui gol în prelungirile meciului nu reprezintă în niciun caz un fapt rar întâlnit la FCSB în acest sezon, ba chiar din contră. Vicecampioana Ligii 1 și-a asigurat 15 puncte prin goluri marcate după minutul 90:
- UTA - FCSB 1-1 (gol Ianis Stoica în minutul 91)
- Chindia - FCSB 0-1 (gol Constantin Budescu în minutul 97)
- Universitatea Craiova - FCSB 2-3 (gol Andrei Cordea în minutul 91)
- FCSB - CFR Cluj 3-3 (gol Iulian Cristea în minutul 94)
- FCSB - U Craiova 1948 2-2 (gol Claudiu Keșeru în minutul 92)
- FCSB - FC Voluntari 1-0 (gol Octavian Popescu în minutul 94)
- FC Argeș - FCSB 2-3 (gol Andrei Dumiter în minutul 94)
Fără golurile marcate în finalurile meciurilor FCSB era ieșită din cursa pentru titlu și ”tremura” inclusiv pentru o poziție pe podium. Echipa lui Toni Petrea ar fi intrat cu 25 de puncte în play-off și ar fi avut 31 după jocurile cu Farul și FC Argeș. Ar fi fost la 11 puncte în spatele lui CFR Cluj și la doar o lungime peste Universitatea Craiova.
FCSB, la cinci puncte în spatele liderului CFR Cluj
Cu victoria de la Pitești, FCSB a ajuns la 37 de puncte și este la doar cinci lungimi în spatele liderului CFR Cluj.
Formația lui Toni Petrea a profitat de pasul greșit făcut de ardeleni în a doua rundă din play-off, 0-0 cu Farul.
”Dacă dai gol la ultima secundă, la ultima fază a meciului, înseamnă că Dumnezeu e cu noi. Aşa e semnalul din partea Domnului. El era pierdut!”, a spus Gigi Becali, la As.ro.
VIDEO cu rezumatul partidei FC Argeș - FCSB 2-3
Etichete: gigi becali , dumiter , fc arges - fcsb 2-3 video
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...