Gigi Becali, criticat dur după UTA - FCSB 3-1: "Îi 'omoară' pe amandoi!"
articol scris de Digi Sport06.03.2023, 18:23
FCSB a pierdut contra celor de la UTA Arad, 1-3, în deplasare, iar prestația bucureștenilor a adus critici dure din partea specialiștilor.
Cupa României: Rapid - CFR, joi, 20:00, DGS 1
EFL Cup: Tottenham - Manchester United, joi, 22:00, DGS 2
La această categoric îl putem include și pe Adrian Ilie, membru al Generației de Aur și fost jucător al Stelei.
Deciziile luate de Gigi Becali dăunează FCSB-ului, crede Adi Ilie
"Cobra" spune că deciziile tactice și schimbare pozițiilor jucătorilor pot duce la probleme pe termen lung în evoluția fotbaliștilor.
"Tavi Popescu nu este în ritmul lui și eu nu înțeleg dacă tot Coman joacă în stânga foarte bine, de ce nu îl lăsăm acolo perioada asta?! Totuși, joacă bine, are execuție la gol, s-au câștigat în stânga acolo multe dueluri. La un moment dat se călcau toți în picioare și fundașii între ei!
Adică și-au pierdut puțin și din sistem în repriza a doua. Eu sper să joace. O să-l trimită pe bancă, așa cum a mai stat, dacă nu o să joace. Până în vară stai pe bancă. În momentul de față, Coman joacă peste el pe stânga acolo. Cineva trebuie să stea și pe bancă.
Din punctul meu de vedere, decât să omori doi jucători, lași pe unul dintre ei în stânga! Pe Coman. Îl vinzi în vară, și-l pui pe Tavi să joace, exact cum e cu Miculescu și Cordea în partea cealaltă", a spus Adi Ilie, conform Fanatik.
VIDEO REZUMAT UTA Arad - FCSB 3-1
Cine îi va ține locul lui Mihai Pintilii pe bancă la meciul cu Sepsi
Cum Mihai Pintilii (38 de ani), antrenorul de facto de la FCSB, este în continuare suspendat, cel care îi va ține locul pe bancă va fi în continuare Lucian Filip, cel care a fost pe margine și la partida cu arădenii, după demisia lui Leo Strizu (55 de ani).
”Nu cred că contează (n.r. plecarea lui Leo Strizu). Băieții toată săptămâna s-au pregătit bine. Îmi doresc ca săptămâna viitoare să facă la fel și sunt sigur că va veni victoria.
Orice meci e greu, dar echipa e bine să aibă un moral ridicat. Acolo e punctul de plecare și cu siguranță va veni un rezultat bun. Tot eu voi sta (n.r. pe bancă, la meciul cu Sepsi)”, a spus Lucian Filip, la finalul meciului cu UTA.
În urma meciului pierdut cu UTA, cei de la FCSB rămân pe locul trei în campionat, cu 54 de puncte, la șapte în spatele liderului Farul și la cinci în urma CFR-ului.
UTA se află pe poziția a 14-a în Liga 1, cu 27 de puncte din 29 de meciuri disputate.
- FCSB va juca etapa viitoare, duminică, de la ora 21:00, contra celor de la Sepsi, în DIRECT pe Digi Sport 1
Clasament Liga 1
Etichete: gigi becali , adrian ilie , florinel coman , uta arad - fcsb , tavi popescu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Mai mulți jandarmi s-au luat la bătaie într-un restaurant din București în noaptea de marți spre...