Breaking News Gigi Becali confirmă lovitura de proporții pe piața transferurilor: ”Da, Man are meci duminică în Serie A!”
articol scris de Digi Sport27.01.2021, 19:38
Dennis Man (22 de ani) se va transfera la Parma în schimbul a 12 milioane de euro, după cum digisport.ro a anunțat în această seară. Mutarea a fost confirmată și de patronul celor de la FCSB, Gigi Becali.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Gigi Becali confirmă transferul lui Dennis Man: ”Are meci duminică!”
”Da, domnul Man are meci duminică pentru Parma”, a zis finanțatorul bucureștenilor, pentru digisport.ro. Totodată, Becali a lăsat de înțeles că a renunțat la acea scrisoare de garanție bancară pe care voia să o ceară patronului grupării din Serie A.
Parma va juca duminică, de la orele 19, în deplasare cu Napoli, într-un meci din etapa a 20-a a campionatului italian.
Parma este pe 19 (din 20) în Serie A, cu numai 13 puncte, obținute din două victorii și șapte egaluri.
Cum arată ultima ofertă făcută de Parma pentru Dennis Man, pe care Gigi Becali a acceptat-o
Iată cum arată cifrele plecării lui Dennis Man la Parma:
- contract valabil pe următorii 5 ani
- 12 milioane de euro, sumă achitată în rate, în decursul a doi ani și jumătate
- 1 milion de euro după ce Dennis Man ajunge la 15 selecții pentru echipa națională de seniori, pe durata celor cinci ani de contract
- 1 milion de euro după ce Dennis Man ajunge la 10 goluri înscrise pentru Parma în primii doi ani de contract
6,5 milioane de euro este cota actuală a lui Dennis Man, potrivit publicației de specialitate Transfermarkt. Dennis Man este cel mai valoros jucător din Liga 1.
Etichete: gigi becali , dennis man , transfer dennis man
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...