Gigi Becali, anunț important despre viitoarele transferuri ale FCSB-ului
articol scris de Digi Sport22.02.2023, 16:38
Gigi Becali (64 de ani) a anunțat în ce condiții va mai investi în transferuri la finalul stagiunii.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Vara trecută, FCSB a bifat mai multe mutări spectaculoase, printre care s-au numărat Andrea Compagno, luat pentru 1.5 de milioane de euro de la U Craiova 1948, sau David Miculescu, cumpărat cu 1.7 milioane de euro de la UTA Arad.
Campania de transferuri a FCSB-ului, condiționată de Gigi Becali
Bucureștenii au reușit să-și rotunjească veniturile prin calificarea în grupele Conference League, dar și prin vânzarea lui Florin Tănase, cedat la Al Jazira pentru 3 milioane de euro.
Omul de afaceri spune însă că de viitoarele investiții depinde performanța echipei în cupele europene în stagiunea trecută.
"Dar nu dau cinci bani până nu văd ce se întâmplă. Dacă o să câștigăm campionatul, discutăm. În Conference mergem 100%, atunci merită să mai dai un milion, două pe jucători. Am încredere că putem să câștigăm campionatul, să intrăm în Liga Campionilor", a spus Gigi Becali, într-o conferință de presă organizată la "Palat".
- 5.4 milioane de euro a plătit FCSB pe transferuri în acest sezon
- 3 milioane de euro a încasat vicecampioana României din vânzarea jucătorilor, suma fiind în totalitate acoperită de trecerea lui Florin Tănase la Al Jazira
Gigi Becali: ”Mă consult cu Pintilii, să vedem”
Nemulțumit că echipa sa nu ține de rezultat pe finalul meciurilor, Gigi Becali a trasmis că va discuta cu Mihai Pintilii pentru a gestiona situația mult mai bine în astfel de momente în care echipa se află în avantaj.
”Dacă revine Ovidiu Popescu, o să putem să ținem de rezultat. Nu cu Oaidă, că el se duce prin față. Ce nu mai avem și trebuie să lucreze antrenorul, ce trebuie să facă el. Când am gol avans în minutul 40, 50, 60, 70, vreau să dau al doilea gol.
Băi, dar dacă e minutul 85 îi mai dau mingea lui Târnovanu. I-o dau lui Târnovanu, o pasăm printre noi pe acolo. Ce caut să dau minge lungă?
Cristea, minge lungă în minutul 89. De ce dai minge lungă? Când la 0-0 văd că nu o dai lungă, i-o dai lui Târnovanu, lui Tavi. Pentru ce? Nu știm să jucăm la rezultat, adică să gestionăm etapele meciului în funcție de timp. Mai ales finalul. Joacă, bă, în spate! Joacă la Târnovanu, paseaz-o.
Mă consult cu Pintilii, să vedem. El alege! Nu le fac eu toate. Dacă el vede așa, el știe mai bine. Eu fac ca el. Zice lumea ca n-are antrenor FCSB, treaba lor, sunt vrăjeli!”, a mai spus Gigi Becali.
FCSB urmează să joace duminică, de la ora 20:30, contra celor de la FC Argeș, în DIRECT pe Digi Sport 1 și LIVE VIDEO pe digisport.ro.
Clasament Liga 1
Etichete: transferuri , gigi becali , patron fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...