Exclusiv Gigi Becali a vorbit despre transferul lui Marius Ștefănescu la FCSB: ”Am semnat, am avut o convenție”
articol scris de Digi Sport18.03.2024, 12:45
FCSB a câștigat, pe teren propriu, scor 2-1, cu Sepsi Sfântu Gheorghe, într-un meci din cadrul primei etape a play-off-ului SuperLigii.
La Liga: Barcelona - Atletico Madrid, sâmbătă, 22:00, DGS 1
SuperLiga: Gloria Buzău - Univ. Craiova, sâmbătă, 19:30, DGS 1
Înaintea partidei disputate pe Arena Națională, Victor Angelescu, acționarul minoritar al celor de la Rapid București, i-a acuzat pe covăsneni că ”le vor da meciul” celor de la FCSB în contextul în care ”roș-albaștrii” ar urma să-l cumpere pe Marius Ștefănescu (24 de ani) de la Sepsi în vara viitoare.
Gigi Becali, în glumă: ”Noi avem contract cu ei că el n-are voie să joace cu noi niciodată”
La scurt timp după finalul meciului FCSB - Sepsi, Gigi Becali (65 de ani), patronul ”roș-albaștrilor”, a răspuns acuzațiilor lansate de Victor Angelescu și a oferit o reacție surprinzătoare.
Concret, ”latifundiarul din Pipera” a susținut, în glumă, că FCSB a semnat o convenție cu Sepsi Sfântu Gheorghe conform căreia Marius Ștefănescu nu are voie să evolueze în meciurile contra ”roș-albaștrilor”.
Însă, de această dată serios, Gigi Becali a mărturisit că nu are de gând să-l aducă pe atacantul lateral al lui Sepsi în perioada de transferuri din vara viitoare.
”Nu știu eu ce-s astea. Nu ajunge și gata. Nu ajunge că nu-l iau eu. Noi avem contract cu ei că el n-are voie să joace cu noi niciodată, avem convenție semnată. Am semnat, am avut o convenție și am făcut o afacere mare.
De mine n-are voie să spună nimeni niciodată, că eu nu fac blaturi, că nu sunt hoț. Și dacă vrei să-mi dai, nu vreau să iau, că nu sunt hoț”, a spus Gigi Becali, la emisiunea Fotbal Club.
Acuzațiile lansate în spațiul public de Victor Angelescu au fost alimentate de faptul că Marius Ștefănescu nu a evoluat în nicio partidă a celor de la Sepsi contra celor de la FCSB din acest sezon competițional (fotbalistul fie a fost accidentat, fie a fost suspendat).
În partida de duminică seară de pe Arena Națională, Marius Ștefănescu nu a putut evolua deoarece a fost suspendat din cauza cumului de cartonașe.
VIDEO Rezumat FCSB - Sepsi Sfântu Gheorghe, scor 2-1
Etichete: gigi becali , sepsi sfantu gheorghe , fcsb , marius ștefănescu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
ANAF a descoperit că „acțiunea de campanie Echilibru și Verticalitate, de pe pe TikTok, a fost...