Gigi Becali a transferat un dinamovist! Ce spunea Darius Olaru sezonul trecut
20.05.2019, 20:05Darius Olaru este noul jucător al FCSB, după ce Becali s-a înţeles cu oficialii lui Gaz Metan. Mijlocaşul de 21 de ani a fost suporter al lui Dinamo, când era mic.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Becali investeşte intens în tineri, Olaru fiind viitorul produs de export pe care mizează patronul vicecampioanei. Pentru el, roş-albaştrii au plătit 600.000 de euro, o sumă impresionantă pentru campionatul nostru.
Interesant e că Olaru a preferat FCSB, deşi avea oferte şi de la Craiova şi CFR. Asta în ciuda faptului că a fost fan al lui Dinamo, în trecut. În sezonul 2017-2018, Darius Olaru a reuşit să înscrie o singură dată. Este vorba de partida cu Dinamo, câştigată de Gaz Metan cu 3-2.
"Golul cu Dinamo este cel mai important de până acum, pentru că eram pasionat de Dinamo când eram mai mic", a mai spus Darius Olaru.
Conform informaţiilor Digi Sport, Olaru a fost dorit şi de Dinamo Kiev, care l-a monitorizat îndeaproape în ultima perioadă. La formaţia din capitala Ucrainei au mai evoluat trei jucători români: este vorba de Florin Cernat, Tiberiu Ghioane și Cristi Irimia. Ucrainenii nu au venit cu o ofertă concretă, iar tânărul jucător va ajunge la FCSB.
Etichete: darius olaru , darius olaru fcsb , darius olaru dinamo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...