Gigi Becali a spus de ce este convins că va performa FCSB în Champions League
articol scris de Digi Sport23.05.2024, 13:38
Gigi Becali (65 de ani), patronul FCSB-ului, speră ca formația ”roș-albastră” să ajungă în faza superioară a UEFA Champions League în toamnă.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
FCSB va intra în competiție în primul tur preliminar pe ruta campioanelor, unde este cap de serie. În acest moment se cunosc 26 dintre cele 28 de echipe care vor evolua în prima rundă de calificare.
Gigi Becali e convins: ”Eu cred că o să facă”
Gigi Becali a nu are dubii în privința jucătorilor de la FCSB. Acesta este de părere că ”roș-albaștrii” vor ajunge să se lupte cu marile echipe ale Europei în toamnă.
Omul de afaceri este de părere că o ”forță divină” le va facilita calificarea în Champions League lui Coman & Co datorită uneia dintre construcțiile sale.
”Niciodată n-am visat locurile 1-3 în fotbal. Niciodată! Eu niciodată nu spun Europa League sau Conference, eu spun Champions League.
Vedem ce o să facă Dumnezeu, dar eu cred că o să facă, pentru că am pus turla pe biserică”, a spus Gigi Becali, la Fotbal Club.
Galerie Foto
FCSB - Celje, varianta dificilă. FCSB - Virtus, varianta accesibilă
Slovan Bratislava (Slovacia), Ludogorets (Bulgaria), HJK Helsinki (Finlanda), Flora Tallinn (Estonia), FCSB, KI Klaksvik (Insulele Feroe), Sharock Rovers (Irlanda), Lincoln Red Imps (Gibraltar), TNS (Țara Galilor), *Pyunik Yerevan (Armenia), RFS (Letonia), Petrocub (Republica Moldova), *Partizani (Albania) și Ballkani (Kosovo) fac parte din urna capilor de serie.
- *Pyunik și Partizani nu au câștigat încă titlul în țările lor, dar sunt mari favorite.
Astfel, FCSB ar putea întâlni una dintre următoarele formații: Borac Banja Luka (Bosnia și Herțegovina), Dinamo Batumi (Georgia), Celje (Slovenia), Hamrun Spartans (Malta), Larne (Irlanda de Nord), Dinamo Minsk (Belarus), Panevezys (Lituania), Ordabasy (Kazahstan), Vikingur (Islanda), Struga (Macedonia de Nord), Differdange 03 (Luxemburg), Decic (Muntenegru), Santa Coloma (Andorra) și Virtus (San Marino).
Gruparea roș-albastră ar porni cu prima șansă în fața oricărui adversar din urna outsider-ilor, însă dacă le va ieși în cale Dinamo Batumi, Celje, Ordabasy sau chiar Borac Banja Luka, misiunea lor nu va fi una ușoară.
În schimb, în cazul unei întâlniri cu Decic, Santa Coloma sau Virtus, FCSB n-ar avea nicio emoție.
În runda următoare, situația se schimbă pentru FCSB. Nu va mai fi cap de serie și poate da peste PAOK (Grecia), Dinamo Zagreb (Croația), Ferencvaros (Ungaria), Qarabag (Azerbaidjan), Slovan Bratislava (Slovacia), Bodo/Glimt (Norvegia) sau Ludogorets (Bulgaria).
FCSB câștigă 20,8 milioane de euro dacă se califică în Champions League
FCSB va primi deja 150.000 de euro, bani acordați pentru prezența în primul tur preliminar. 350.000 ar veni din turul doi, 550.000 din turul trei și 750.000 din play-off.
Conform Give Me Sport, pentru calificarea în faza ligii, cele 36 de echipe vor primi aproximativ 19 milioane de euro de fiecare din partea UEFA. Adunat cu banii din preliminarii, FCSB ar primi în total 20,8 milioane de euro.
Apoi, în "faza ligii", unde fiecare echipă joacă 8 meciuri împotriva a 8 adversari diferiți, o remiză e remunerată cu circa 750.000 de euro, iar o victorie cu 2,15 milioane de euro.
- Champions League trece la un nou format din sezonul 2024/2025. Nu va mai exista faza grupelor, iar numărul de echipe crește de la 32 la 36. Vezi toate schimbările AICI.
Etichete: gigi becali , fcsb champions league , biserica gigi becali
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...