Gigi Becali a luat decizia, după ce Andrei Vlad i-a cerut să-l lase să plece
articol scris de Digi Sport24.07.2023, 13:40
Andrei Vlad (24 de ani) a cerut să plece de la FCSB, nemulțumit de statutul său din echipă.
Media: Liga Digisport, miercuri, 15:30, DGS 1
Media: Fotbal Club, miercuri, 19:30, DGS 1
Gigi Becali (65 de ani) nu ia în calcul, însă, să-l lase să plece, dar nici șanse la titularizare nu va avea decât dacă Ștefan Târnovanu va gafa.
Gigi Becali nu-l lasă pe Andrei Vlad să plece
”Vlad a zis că vrea să plece împrumut, să apere și el. 'Bine, tată, pleacă și noi punem un jucător de câmp, că echipele nu mai au nevoie de portar de rezervă'. 'Vreau și eu să apăr, vreau și eu să apăr'.
Dacă vrei să aperi, apără! Dacă dai cu mingea la adversar cadou, nu mai aperi. Lui Târnovanu i-a și sărit (n.r. mingea la golul lui Dinamo), că altfel nu greșea.”, a declarat Gigi Becali.
Andrei Vlad a bifat doar cinci apariții la FCSB sezonul trecut, trei în prima ligă, când Ștefan Târnovanu a fost indisponibil, și două în Cupa României.
Ștefan Târnovanu, avertizat
Deși a anunțat că Ștefan Târnovanu va rămâne titular, Gigi Becali a avut un avertisment pentru portar.
”Dacă de exemplu golul era ceva, se întâmpla ceva, stătea pe bancă. La Farul nu a fost, de fapt... Acolo a ieșit greșit, a fost de apreciere, aici a greșit pur și simplu. Asta e greșeală de genul lui Vlad. Dacă mai face una, stă pe bancă”, a anunțat Gigi Becali.
Etichete: gigi becali , andrei vlad
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Ucraina a folosit prima rachetă americană ATACMS cu rază lungă de acțiune împotriva unei ținte de...