Gigi Becali a lămurit din închisoare problema siglei Stelei: "Ea valorează exact cât a produs. Adică nimic!"
26.01.2015, 14:15Steaua pregătește returul de campionat în Antalya, dar conflictul privind sigla și culorile echipei încă nu a fost stins oficial, dovadă fiind faptul că echipa campioană nu știe încă ce denumire și inscripții va folosi pe tricouri la meciurile din Liga 1.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Dar patronul echipei a ținut să facă lumină și, într-un interviu acordat printr-un intermediar, Gigi Becali a lămurit întreaga problemă.
Becali a răspuns indirect la întrebările adresate de Ring, iar acesta a răspuns prin intermediul unui apropiat. Chestionat pe tema siglei clubului, Gigi Becali și-a stabilit clar poziția: "Ştiţi ceva? Pe mine nu mă interesează o siglă. E un desen, înţelegeţi?!... Şi ştiţi cât valorează? Dacă este să vorbim conform logicii, conform dreptăţii şi conform inteligenţei, acel desen valorează cât produce. Sigla aceea valorează cât produce când vinzi tricoul sau şortul, sau pixul. Şi ea a produs... nimic: cât am vândut tricouri, am pierdut, cât am vândut pixuri, am pierdut. Aşadar, o siglă care produce pierderi nu valorează, mă înţelegeţi?".
Totuși, Becali face o separare clară între sigla și brandul echipei roș-albastre: "Brandul Steaua înseamnă palmaresul...Noi am continuat şi continuăm palmaresul şi istoria echipei Steaua. Noi suntem Steaua, înţelegeţi? Noi nu pierdem brandul, noi pierdem o siglă. Brandul este altceva.
Eu câştig bani din Liga Campionilor, eu vând jucători. Păi, ce, m-a întrebat cineva când am vândut un jucător: Domne, dacă nu are sigla aia, nu mai poţi să-l vinzi? Pe mine mă interesează să iau bani din jucători şi din Liga Campionilor".
Afaceristul încarcerat în penitenciarul Poarta Albă a și anunțat irevocabil care va fi noua siglă a echipei: "Nu mă interesează pe mine sigla. Dar vă spun aşa: sigla va rămâne asta, Steaua în opt colţuri, care este un simbol bizantin, e aşa de frumoasă! E sigla asta rotundă cu cruce mijloc".
ALTE DECLARAȚII INTERESANTE ALE PATRONULUI STELEI
# "Eu, la fotbal, aştept. Şi văd în funcţie de ce iau, investesc şi iar iau altul. Pac, pac, pac... Păi, dacă eu am vândut şi antrenori... Pe Reghecampf am luat un milion, aproape. L-am luat pe Sânmărtean pe 150.000 la 34 de ani... Eu aşa fac".
# "E posibil. Suntem în negocieri. E vorba de 850.000 de euro şi 20 la sută. Dar mai negociem. Nu e departe, dar e... la un pas. Negocierile cu Ţucudean sunt la un pas".
# "Nu poţi să faci performanţă dacă nu faci business. Şi invers: dacă nu faci business, nu poţi să faci performanţă". Că dacă nu vinzi, nu poţi să cumperi. Iar eu, tot timpul, la Steaua vreau sânge proaspăt, sânge proapăt, sânge proaspăt"
Sursa foto: www.business24.ro
Din luna februarie, Digi Sport va transmite gratuit toate cele 9 meciuri ale etapei din Liga 1, plus Cupa Ligii, fără costuri suplimentare pentru abonații de cablu RCS & RDS.
Etichete: gigi becali , gigi becali steaua , becali steaua , sigla steaua , becali steaua sigla
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...