Exclusiv Gigi Becali a dezvăluit câți bani a câștigat după 16 ani de domnie la Steaua/FCSB
17.01.2019, 14:54Gigi Becali (60 de ani) a anunțat, ÎN DIRECT la ”Digi Sport Matinal”, într-o ediție specială, realizată de către Viorel Grigoroiu, cu ocazia împlinirii a 16 ani de domnie la Steaua/FCSB câți bani a câștigat din această afacere.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
”Normal, trebuia să intru în faliment, când am intrat în fotbal. De ce, pentru că erau multe datorii de achitat. Dar, am investit 40 de milioane de euro, bani pe care mi i-am scos între timp. Acum, sunt pe zero”, a spus Gigi Becali, la Digi Sport.
Finanțatorul a mai precizat cât crede că valoarează echipa în acest moment. ”Câștigul meu este de 10 milioane de euro, plus 200 de milioane de euro, cât costă echipa. Eu sunt pe zero acum. Cum spuneam, am scos vreo 10 milioane de euro, dar echipa costă, hai să nu zicem 200, dar 150 de milioane de euro e clar. Cred că pot să o vând cu suma asta. Ca să nu mai spun și de patrimoniu, pentru că am jucători extrem de valoroși. Spuneți voi de mine că exagerez, dar o să mai stăm noi de vorbă la anul”, a mai spus Becali, la Digi Sport.
În completare, Becali a mai spus că politica sa de marketing a fost una bună, din moment ce clubul său este pe profit, în comparație cu echipe rivale care au ajuns în insolvență sau chiar faliment.
”Toată lumea mă acuză pe mine, că nu știu ce fac, dar uitați-vă, Porumboiu, faliment cu Vaslui, Dinamo, insolvență, Rapid, faliment, Bucșaru cu Urziceni, faliment, Paszkany, de la CFR, insolvență”, a mai spus Gigi Becali, la Digi Sport.
Gigi Becali: ”Plângeam la pușcărie!”
”Cele mai mari emoții le-am trăit atunci, când am intrat în pușcărie, când aveam procesul la UEFA pentru retrogradare. Caz de corupție! Băsecu a ajutat ca Steaua să nu fie retrogradată. Băsescu a intervenit, dar ce a făcut nu pot să spun. Dacă vrea, poate să spună Mircea Sandu mai multe. Băsescu l-a chemat pe Mircea Sandu, dar mai multe nu vă pot spune. Și cu Livia Stanciu, și cu motivarea, cu tot.
Când am intrat în pușcărie plângeam la rugăciune, pentru că nu voiam să se bucure vrășmașii mei, adică să nu dispară Steaua. Când am aflat că am fost achitați de UEFA am plâns de bucurie, pentru că altfel pierdeam tot”, a spus Becali, la Digi Sport.
Etichete: mircea sandu , gigi becali , bani gigi becali
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...