Exclusiv Gigi Becali a dat ordin după ce l-a luat pe Bîrligea. Cum vrea să arate FCSB de acum înainte
articol scris de Digi Sport04.09.2024, 20:00
Gigi Becali l-a transferat pe Daniel Bîrligea (24 de ani) la FCSB, iar de acum înainte vrea ca echipa să arate cu totul altfel.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Gigi Becali vrea să schimbe sistemul de joc la FCSB
Milionarul le-a cerut celor din staff să schimbe sistemul de joc, astfel încât să aibă în loc și Florin Tănase și Darius Olaru. A zis că noul FCSB trebuie să fie unul care să evolueze în sistemul 1-4-1-4-1.
”Eu vreau acum să schimbăm. Avem 4 închizători acum. Eu vreau să închid jocul. Să jucăm 4-1-4-1. Să jucăm cu Tănase și Olaru interi. La mijloc un închizător.
Le-am zis să schimbe sistemul. Să joace jucătorii valoroși”, a spus Becali, în exclusivitate, în cadrul emisiunii Fotbal Club, de la Digi Sport.
Chestionat de Ion Crăciunescu dacă nu este prea târziu să schimbe acum sistemul de joc, milionarul din Pipera a replicat: ”Păi, unde să intre și Bîrligea?
Miculescu și cu Pantea vor fi aripi. Să schimbe sistemul. Nu sunt eu specialist, dar să schimbe sistemul. E greu, dar și pentru mine e foarte greu”.
VIDEO cu intervenția lui Gigi Becali de la Fotbal Club
A câștigat două titluri de campion cu FCSB, dar e dezamăgit de Gigi Becali. ”Mă lasă fără cuvinte”
Finanțatorul roș-albaștrilor a anunțat că, după cele mai recente două transferuri, Daniel Bîrligea (24 de ani) și Mihai Popescu (31 de ani), lista FCSB-ului pentru SuperLiga, cât și cea pentru UEFA vor suferi modificări.
Printre alte mutări, Chiricheș va fi scos de pe lista pentru SuperLiga, dar va fi eligibil pentru Europa League.
Rusescu nu se aștepta la un astfel de tratament pentru fostul său coleg.
”E o surpriză neplăcută această ieșire de pe lista pentru Liga 1. Îmi pare rău că Vlad trece prin situația asta. Mă lasă fără cuvinte!
E o situație urâtă. Nu știu cum o va gestiona. Se pare că o acceptă, nu știu de ce, probabil că își dorește să mai joace. Are un salariu mare, da, însă banii nu sunt totul în viață”, a spus Rusescu, conform gsp.ro.
Rusescu: ”Cred că i se trage de la meciul cu Oțelul”
Fostul atacant crede că Vlad Chiricheș este un om foarte important de vestiar, lucru recunoscut, de altfel, și de Becali.
Milionarul a spus că i-a transmis jucătorului că vrea să-l păstreze la FCSB, dar în lot și să renunțe la activitatea de fotbalist, propunere refuzată de internaționalul român.
”E profesionist, sunt convins că se antrenează 100%, că e un exemplu pentru cei din vestiar, la nivel de pregătire, mental, dăruire.
A jucat foarte bine anul trecut în play-off, după ce a revenit.
Acum cred că i se trage de la meciul cu Oțelul, unde a greșit și din cauza căruia i s-a pus o etichetă neadevărată, nedreaptă pentru tot ce a însemnat el la acest club”, a mai spus Rusescu.
Etichete: vlad chiriches , gigi becali , florin tanase , transferuri fcsb , daniel birligea
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Indiferent de vârstă, românii își pot face gratuit, anual, o serie de analize medicale în unitățile...