Gigi Becali a anunțat favoritul pentru postul de antrenor principal la FCSB
articol scris de Digi Sport29.03.2023, 11:40
FCSB s-a despărțit de Leo Strizu (55 de ani) după meciul din 2 martie 2023, cu Petrolul, scor 4-1. În acea zi și-a dat demisia antrenorul care l-a înlocuit pe Nicolae Dică (42 de ani) pe banca echipei roș-albastre, dar nu este clar când a fost înregistrată despărțirea la FRF.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Conform regulamentului, o echipă din Liga 1 are un răgaz de 30 de zile de la despărțirea de un antrenor pentru instalarea unui alt posesor de Licență PRO.
Gigi Becali (64 de ani), care de obicei este deschis atunci când vorbește despre un subiect, în cel legat de antrenorul pe care îl va instala nu este la fel.
Gigi Becali lasă de înțeles că cipriotul Elias Charalambous va fi antrenorul principal de la FCSB
De fiecare dată când a acceptat să discute despre viitorul principal al echipei a lăsat deschise toate opțiunile. La fel cum a făcut și acum.
Asta în ciuda faptului că după meciul Sepsi - FCSB, din 3 aprilie, de la ora 20:30, în direct pe Digi Sport 1 și până la partida CFR Cluj - FCSB, programată pe 9 aprilie, de la ora 21:00 (tot pe Digi Sport 1) clubul trebuie să aibă antrenor sub contract.
Oricum poziția de șef la antrenamente va fi tot a lui Mihai Pintilii.
"O să punem antrenor, o să vedem, să-l invităm pe Burchel (n.r. directorul Școlii de Antrenori de la FRF) să îi spună la antrenor ce jucători au voie să joace. O să-l punem pe Burchel să facă schimbările. O să fie străin. Cred că da, cipriotul, să vedem. Iar asta cu ce spun ei, că vin ei să controleze...
Eu le transmit să-și pună pofta în cui, că nu pot veni la mine în curte decât cu mandat de la judecător. Tâmpeniile lor pe care le cred ei...
Eu poate îl pun pe Ferguson, omul stă pe scaun și doar dirijează. Care-i treaba, acum ne învață Burchel să mergem pe stradă, să mâncăm? Le spune că n-au voie să mănânce carne de pește, să mănânce doar de porc? Punem antrenor și cu asta basta", a afirmat Gigi Becali la conferința de presă susținută, miercuri, la proprietatea sa de lângă Guvernul României.
Elias Charalambous ar putea ajunge la Omonia Nicosia
Elias Charalambous (42 de ani), fost fundaș la FC Vaslui, care ar fi favorit să o preia pe FCSB, visează, însă, să o pregătească pe Omonia Nicosia.
"Da, este echipa la care am crescut. Acolo am jucat timp de mulți ani. Niciodată nu știi unde te duce viața. Acum sunt un antrenor profesionist. Atunci când primesc o ofertă stau și o analizez. Cu siguranță m-aș gândi serios la așa ceva (n.r. la Omonia Nicosia)", a declarat Elias Charalambous, la emisiunea The Match.
Elias Charalambous e un antrenor fără experiență
Retras în vara anului 2017, fostul fundaș din Cipru și-a început cariera de antrenor la AEK Larnaca, ca secund, apoi a devenit principal și și-a mai trecut în CV formațiile Ethnikos și Doxa Katokopias. Este liber de contract din mai 2022.
Paraskevas Christou (39 de ani), jucător la U Cluj și Pandurii Târgu Jiu între 2012 și 2015, în prezent impresar, spunea că Elias Charalambous ar fi varianta perfectă pentru FCSB.
”Elias Charalambous e un antrenor nou, fără experiență, cum îi place lui Gigi Becali. A antrenat puțin până acum, dar e muncitor și serios. (n.r.- S-ar plia pe maniera de lucru a lui Gigi Becali?) Sigur!”, a transmis Paraskevas Christou, zilele trecute, pentru digisport.ro.
Etichete: gigi becali , elias charalambous , antrenor fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...