Gigi Becali a anunțat ce face cu banii după ce se retrage de la FCSB
articol scris de Digi Sport16.12.2022, 17:48
Gigi Becali (64 de ani) a vorbit din nou despre retragerea de la FCSB.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Omul de afaceri tocmai și-a văzut echipa înfrântă de rivala din campionat, CFR Cluj, 0-1.
Gigi Becali vrea să doneze banii după ce pleacă de la FCSB
Patronul vicecampioanei României a spus că așteaptă un "semn divin" pentru a lăsa echipa unde investește de 20 de ani.
De asemenea, Gigi Becali a anunțat ce va face cu banii pe care îi va obține.
"La un moment dat o să mă retrag. Retragerea mea dacă vrea să o facă Domnul. Să facă Domnul ce vrea. Dacă Hristos nu face, atunci înseamnă că nu trebuie să fac asta. Probabil voi da banii la săraci (n.r.dacă se retrage)", a spus Gigi Becali, la Pro Arena.
Cu două săptămâni înainte de startul perioadei de mercato, Gigi Becali a anunțat că nu vrea să facă niciun transfer în ianuarie.
FCSB nu se întărește în ianuarie
Gigi Becali și-a argumentat decizia prin ”situația mondială”, care a adus incertitudini din punct de vedere economic.
”Având în vedere situația mondială, nu cred că voi face transferuri. Nu-mi bat joc de bani acum. Avem jucători, ce?”, a spus Gigi Becali, la Fotbal Club, de la Digi Sport.
În perioada de mercato din iarnă, Gigi Becali va încerca să facă o economie, prin renunțarea la jucătorii care nu au dat randamentul așteptat.
Ianis Stoica a fost împrumutat de FCSB
Deși fereastra de transferuri încă nu s-a deschis, FCSB a realizat deja prima afacere, în care a fost implicat Ianis Stoica.
Tânărul atacant, care nu a mai reușit să aibă randamentul din sezonul trecut și nu a dat niciun gol în această campanie, a fost împrumutat la ”U” Cluj.
Etichete: bani , gigi becali , patron fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...