Gigi Becali a ”amenințat” un titular de la FCSB: ”Altfel, pe bancă!”
articol scris de Digi Sport22.04.2024, 19:32
FCSB este tot mai aproape de a obține titlul de campioană din SuperLigă. Formația antrenată de Elias Charalambous se află la 11 puncte distanță față de Universitatea Craiova, ocupanta locului doi.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
FCSB a folosit în mare parte același prim ”11” în acest campionat, dar Gigi Becali (65 de ani) este pregătit să facă anumite modificări dacă lucrurile vor lua o altă turnură.
Gigi Becali l-a ”amenințat” pe Ștefan Târnovanu
Ștefan Târnovanu (23 de ani) este titularul de drept din poarta FCSB-ului. Acesta a apărat în toate meciurile de campionat din acest sezon, în timp ce Andrei Vlad a fost titular în cele 3 partide de Cupă.
Totuși, prestația lui Ștefan Târnovanu din derby-ul cu Rapid, scor 2-2, l-a nemulțumit pe patronul de la FCSB, iar Gigi Becali i-a atras atenția și vrea ca portarul echipei să fie mai atent în partidele următoare. În caz contrar, și-ar putea pierde locul de titular.
”El (n.r.-Târnovanu) nu a spus el că pleacă. Dacă iei golurile alea, altul. El, Vlad, dacă e o soluţie? Mai există alta. Alea sunt goluri pe care nu ai voie să iei. Mai concentrat, altfel, pe bancă”, a declarat Gigi Becali la Palat.
- 2,8 milioane de euro este cota de piață a lui Ștefan Târnovanu, conform site-ului de specialitate Transfermarkt.
VIDEO cu rezumatul partidei FCSB - Rapid 2-2
The Rangers Journal, despre Ștefan Târnovanu: ”Este genul de jucător care ar putea căuta un transfer”
Jurnaliștii de la The Rangers Journal, care acoperă tot ceea ce ține de echipa Glasgow Rangers, au avut mai multe cuvinte de laudă la adresa lui Ștefan Târnovanu.
Concret, ziariștii scoțieni au susținut că portarul celor de la FCSB este una dintre variantele de luat în calcul pentru eventuala înlocuire a titularului Jack Butland (31 de ani), care are șanse importante să fie vândut la vară la o altă echipă.
În opinia jurnaliștilor din Scoția, Târnovanu este un portar care își controlează foarte bine propriul careu și care a avut intervenții foarte bune pe parcursul acestui sezon.
”Târnovanu este genul de jucător care ar putea căuta un transfer din dorința de a reveni în naționala României. Este un portar care a impresionat foarte mult în competiția internă, unde a strâns 15 meciuri fără gol primit după 33 de jocuri și are un procentaj al paradelor de 75%. A apărat și două penalty-uri din șapte în acest sezon și este o adevărată forță în propriul careu", au scris jurnaliștii scoțieni de la The Rangers Journal.
Etichete: gigi becali , fcsb , stefan tarnovanu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...