Giedrius Arlauskis a câștigat procesul de la FIFA cu CFR Cluj: ”Să-mi dea banii!”. Cât ar avea de încasat
articol scris de Digi Sport20.04.2022, 22:32
Giedrius Arlauskis a plecat în septembrie 2021 de la CFR Cluj, dar clubul ardelean a rămas cu mari datorii la portar.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Drept urmare, lituanianul a depus memoriu la FIFA pe care, firesc, l-a câștigat, iar acum CFR trebuie să-i plătească restanțele financiare, dacă părțile nu vor ajunge la o înțelegere pentru o amânare, pentru a nu risca să aibă probleme la licențierea pentru Liga 1 și cupele europene.
Giedrius Arlauskis a câștigat procesul de la FIFA cu CFR Cluj
Giedrius Arlauskis a confirmat că a avut câștig de cauză la FIFA și a anunțat că-și așteaptă banii.
”E adevărat că există o datorie, atât pot să spun. Am câștigat litigiul, există o datorie și aștept să-mi dea banii. Asta pot să confirm, nu vreau să intru în mai multe detalii. Nu pot să spun suma, nu vă băgați în buzunarul meu.
Nu știu până la ce dată trebuie să primesc banii, avocații mei se ocupă de asta. Ce știu este că am câștigat, trebuie să mă plătească și aștept să mă plătească, restul sunt povești.
Nu cunosc regulamentele. Ce pot să zic e că CFR are o datorie destul de veche, de anul trecut. Dacă CFR primește sau nu licența nu am de unde să știu. Până acum nu m-a contactat nimeni de la CFR”, a declarat Giedrius Arlauskis, potrivit Eurosport.
Ce sumă are de încasat Giedrius Arlauskis de la CFR Cluj
Conform Playsport, CFR Cluj trebuie să-i plătească nu mai puțin de 500.000 de euro lui Giedrius Arlauskis, sumă care reprezintă clauza de reziliere a contractului.
Giedrius Arlauskis a decis să plece de la CFR în septembrie anul trecut, după ce Marius Șumudică și Marian Copilu au fost demiși.
Etichete: giedrius arlauskis , datorii cfr cluj
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Primele rezultate parțiale ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de scrutin, au...