Gicu Grozav a jucat în 4 meciuri la Dinamo, dar este "câinele roşu" cel mai mediatizat
07.11.2018, 11:54Prezenţi în emisiunea Digi Sport Matinal, Daniel Pancu şi Narcis Răducan l-au adus şi ei în discuţie pe Gicu Grozav, dinamovistul a cărui scăriţă ratată la meciul de Cupă Dinamo-Csikszereda, 5-6, a însemnat eliminarea lui Dinamo din Cupa României. Chiar dacă i s-a reziliat contractul după acel meci cu formaţia din Liga a 3-a, despre Grozav continuă să se discute foarte mult. "Este sigură execuţia. Dacă-ţi iese", a spus Răducan.
Media: Liga Digi Sport, marți, 15:30, DGS 1
Media: Fotbal European, marți, 17:30, DGS 1
La finalul meciului Voluntari-Dinamo 0-1, antrenorul Mircea Rednic a spus din nou că-i pare rău de Grozav, că el nu l-ar fi dat afară, dar că s-a trecut singur pe listă.
"Am văzut imaginile pe care le-aţi dat voi acum, de la Liverpool-Rapid, de acum 16 ani, la care am avut o fază din care puteam marca. După ce am şutat şi portarul a parat m-am gândit că trebuia să dau scăriţă. Bine, pe bancă era nea Puiu (n.r. Iordănescu) şi era foarte complicat pentru mine dacă încercam scăriţă şi nu mi-ar fi ieşit. Mi-am adus aminte de Grozav. Şi cu nea Mircea (n.r. Lucescu) am avut un episod, la un meci jucat pe Tractorul, cu Gaz Metan, în Cupă. Am scăpat în minutul 43, 44 singur cu portarul, era 0-0, şi i-am dat-o în braţe. Ce mi s-a întâmplat în vestiar ... Mi-a zburat şi o gheată pe la ureche", a povestit, râzând, Pancu la Digi Sport Matinal.
Narcis Răducan îl înţelege pe Gicu Grozav
"Este sigură execuţia. Dacă-ţi iese. Pe undeva eu îl înţeleg pe Grozav. Mi-aduc aminte când jucam în Cipru că am dat un gol din scăriţă, iar după meci a venit la mine un parior bătrân şi mi-a spus: 'Te rog eu frumos să nu mai baţi aşa. Pariez bani foarte mulţi şi-mi stă inima când dai aşa'. La meciul următor în care am primit penalty am tras tare. Şi am ratat", şi-a amintit şi Narcis Răducan, tot la "Matinal".
Finalul subiectului "cum e să dai scăriţă" i-a aparţinut tot actualului antrenor al Rapidului, Daniel Pancu: "În Turcia, la un meci cu Galatasaray, am avut penalty şi am marcat cu o scăriţă. Apoi, în minutul 90 am mai avut încă un penalty şi nea Mircea a intrat pe teren să spună că poate să dea oricine, dar nu Pancu. A bătut Adi Ilie şi a dat gol".
Vezi VIDEO cu penalty-ul ratat de Gicu Grozav la meciul Cicszereda-Dinamo 6-5 după lovituri de departajare
Etichete: narcis raducan , gicu grozav , daniel pancu , scarita gicu grozav , video cicszereda-dinamo 5-6 penalty-uri
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...