Gică Hagi, nemulțumit de amânarea partidei cu Clinceni: ”Fair-play ar fi să jucăm cu aceleași loturi! Nu să aducem 10-20 jucători”
articol scris de Digi Sport04.02.2022, 20:07
Gică Hagi a organizat o conferință de presă, vineri, cu ocazia partidei Farul Constanța - Chindia Târgoviște, din etapa a 24-a din Liga 1, ce va avea loc sâmbătă, 5 februarie, de la ora 16.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Cu această ocazie, ”Regele” a atins și subiectul partidei amânate cu Academica Clinceni, din etapa trecută, după ce ilfovenii nu au putut alinia un lot competitiv din cauza problemelor cu COVID.
Gică Hagi: ”Eram într-o formă foarte bună!”
Partida a fost reprogramată pentru joi, 17 februarie, de la ora 20, la Clinceni. Nemulțumirea lui Gică Hagi provine din faptul că Academica a transferat o serie de jucători noi în această perioadă și mai are în plan să aducă și alți jucători.
Astfel, la meciul contra Farului, Academica Clinceni ar putea arăta total diferit de față cum s-ar fi putut prezenta zilele trecute. Ceea ce îi va putea da mai mari bătăi de cap formații lui Gică Hagi.
”Apropo și de ultimul meci, noi am avut cinci cazuri de COVID, mai multe decât adversarul. Au avut patru cazuri ei. Aveam mai multe, dar...Eu știu că în campionat trebuie să te înscrii cu un număr de jucător. Trebuie să-i ai, 20-25 de jucători. Dacă nu, nu știi ce va fi.
Nu poți să anticipezi. Noi eram foarte bine, într-o formă foarte bună, nu știm ce va peste două săptămâni. Din punctul meu de vedere tehnic, ar trebui să jucăm cu loturile pe care le aveam. Dacă ar fi fair-play. Nu să aducem alți 10-20 de jucători și dupa-aia să fie o echipă nouă”, a declarat Gică Hagi, la conferința premergătoare partidei cu Chindia Târgoviște.
Etichete: gica hagi , campionat , covid
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...