Video Gică Hagi, nemulțumit că discuția cu Adi Mutu a ajuns publică. Situația lui Denis Alibec
articol scris de Digi Sport03.11.2022, 17:21
Adrian Mutu, antrenorul Rapidului, a dezvăluit că a avut o discuție amplă cu Gheorghe Hagi, managerul de la Farul, după meciul Rapid - Farul, scor 1-1, în etapa a 15-a din Liga 1.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Gică Hagi nu vrea să se despartă de Denis Alibec: "De asta suntem pe primul loc, că Alibec joacă la noi"
"Regele" i-a recomandat "Briliantului" un jucător care poate fi decisiv în lupta pentru câștigarea campionatului: Denis Alibec.
- Alibec (31 de ani) a reușit șase goluri și două pase decisive în 11 meciuri pentru Farul în acest sezon.
Adrian Mutu a recunoscut că Denis Alibec este un jucător de mare interes pentru Rapid, dar a precizat că trebuie să discute cu acționarii clubului, Dan Șucu și Victor Angelescu, despre un eventual transfer.
În replică, Gică Hagi s-a declarat nemulțumit că această discuție a fost făcută publică. Managerul de la Farul a transmis că Denis Alibec trebuie să rămână la echipă.
"În primul rând, a fost o discuție între mine și Adi Mutu, nu pentru presă. Doi, Alibec este la noi, așa că suntem cu un pas înainte acum, probabil. De asta suntem pe primul loc, că Alibec joacă la noi. Ne bucurăm că e cu noi și sperăm să rămână cu noi. După aceea, vom vedea unde o să ajungem", a spus Gheorghe Hagi, în cadrul unei conferințe de presă.
Denis Alibec nu ia în considerare un transfer la Rapid
Întrebat despre o posibilă aventură la Rapid, Denis Alibec a oferit un răspuns vehement, nu își dorește să plece de la Farul la o altă echipă din Liga 1 și doar o ofertă din străinătate l-ar putea convinge să plece.
”Am înțeles, dar nu am nimic să comentez. Sunt jucătorul Farului, este echipa mea de suflet și cu siguranță voi rămâne aici. Dacă voi avea o ofertă din străinătate, poate mă voi gândi, dar până la vară sunt jucătorul Farului și nu mă gândesc la plecare”, a declarat Denis Alibec într-un interviu acordat pentru Farul TV.
Totodată, Alibec a făcut o promisiune. Deși are cifre foarte bune în acest sezon, atacantul de la Farul Constanța este convins că poate oferi mult mai mult pe teren.
”Am avut și alte oferte, dar am vorbit cu domnul Hagi înainte și i-am promis că dacă voi reveni în România voi veni la Farul. Știam că e o echipă talentată și speram să ne batem acolo sus.
Farul este o echipă mare, avem jucători talentați, un staff foarte bun și suntem o familie aici, de aceea cred că ne merge așa bine. Având în vedere că am jucat doar zece meciuri (n.r. - 11 meciuri) cred că sunt OK, dar cu siguranță pot da mai mult”, a mai spus Alibec.
- Denis Alibec a venit la Farul în iulie 2022, liber de contract după despărțirea de Kayserispor.
- Atacantul a semnat un contract cu Farul până în vara anului 2023, cu opțiune de prelungire pentru încă un sezon.
- 850.000 de euro este cota de piață a lui Denis Alibec, potrivit Transfermarkt.
Etichete: liga 1 , gica hagi , rapid , denis alibec , adi mutu , farul
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...