Gică Hagi a reacționat după ce a auzit că Gigi Becali și Mihai Rotaru au încheiat o ”alianță”
articol scris de Digi Sport09.05.2023, 14:46
Gigi Becali (64 de ani) a anunțat că a încheiat o ”alianță” cu Mihai Rotaru (50 de ani), în urma căreia FCSB și Universitatea Craiova să se ajute reciproc în acest final de play-off.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Gică Hagi, antrenorul Farului, formația care etapa viitoare va juca împotriva Universității Craiova și care se luptă cu FCSB pentru titlu, a auzit de planul celor doi rivali din SuperLigă și a oferit o reacție.
Gică Hagi: ”Eu mă gândesc la fotbal”
Fostul mare internațional susține că nu este interesat de astfel de planuri și că se concentrează exclusiv pe fotbal.
”Pentru mine, nu au relevanță. Nici nu vreau să intru în discuții din acestea. Eu am făcut fotbal, știu ce înseamnă fotbalul, mă gândesc la fotbal. Îmi corectez echipa și nu sunt conducător. Nu-mi plac lucrurile astea. Chiar le evit și nu-mi convin.
Eu sunt pe partea tehnică. Restul, pe mine nu mă interesează. Eu știu că în viață depinzi de tine și că noi depindem de noi”, a declarat Gică Hagi, citat de Fanatik.
Gigi Becali și ”convenția” încheiată cu Mihai Rotaru
Gigi Becali a spus, mai în glumă, mai în serios, că a încheiat o ”convenție” cu omologul de la Universitatea Craiova. Astfel, FCSB s-a ”angajat” să o învingă pe CFR Cluj runda viitoare, iar Mihai Rotaru a ”promis” că oltenii vor câștiga duelul cu Farul.
”Eu am convenție cu ăsta, cu Rotaru. I-am dat mesaj, i-am zis 'Tu ești fratele meu mai mic, tu o să mă faci pe mine campion, eu o să te fac pe tine locul trei'.
A zis 'Asta e, Gigi, Hagi locul întâi, eu locul doi, tu locul trei'. I-am zis că nu are cum, nu se mai poate. A zis 'Aa, da, atunci eu bat Farul sigur, tu bați CFR sigur'. Bine, glumele noastre, vă dați seama, el e om de calitate”, a declarat Gigi Becali.
Clasamentul din play-off-ul Ligii 1
După șapte runde, FCSB este pe locul doi în SuperLigă, cu 43 de puncte, trei în spatele liderului Farul. Universitatea Craiova, în schimb, este la trei lungimi în spatele lui CFR Cluj, formația care încheie podiumul.
Etichete: gica hagi , gigi becali , mihai rotaru
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...