Gică Hagi a răbufnit: ”Vă dau o bombă! Asta e lipsă de respect, e nesimțire!”
24.09.2019, 12:39VIDEO Viitorul - Poli Iași 2-1 | Gică Hagi (54 de ani), managerul tehnic al grupării din Ovidiu, era extrem de fericit la finalul partidei de luni seara, mai ales că victoria a fost obținută chiar la ultima fază, grație lui Ronaldinho. Asta după ce a fost extrem de nervos în timpul meciului, fiind și eliminat!
Premier League: Tottenham - Wolves, duminică, 17:00, DGS 1
Premier League: West Ham - Liverpool, duminică, 19:15, DGS 4
Totuși, ”Regele” n-a ratat ocazia de a continua războiul său de la distanță cu mai marii fotbalului românesc. Hagi este deranjat de faptul că nu este deloc luat în calcul pentru funcția de selecționer al României, în cazul în care Cosmin Contra va fi demis.
”Vă dau o bombă, asta e lipsă de respect. S-a făcut o statistică. S-a făcut o statistică cine poate fi antrenorul României, ați văzut numele meu pe acolo? Asta chiar că e lipsă de respect! Sunt antrenor de patru ani și jumătate.
E nesimțire, vă rog frumos. Chiar așa, până unde vreți să mergeți? Ce vreți să faceți? Vreți să mă eliminați? Aveți puterea, nu cu ziarul. Chiar așa, să vă bateți joc de mine? Domnilor ziariști, chiar așa să mă jigniți, să nu fiu pe lista aia? Ru-și-ni-că! Ați depășit orice măsură!”, a răbufnit Gică Hagi, la conferința de presă, de după meci.
Gică Hagi: ”Nu plec și voi face echipă! Voi vă jucați cu mine?”
Mai mult, Hagi este deranjat de faptul că munca sa de la Viitorul nu este apreciată la adevărata valoare. ”Regele” a mai precizat că nu se pune problema ca el să plece de la Viitorul și a promis că va pune la punct o echipă capabilă de a câștiga iar titlul în Liga 1, dar și de a face față în Europa.
”Chiar așa e invizibil ce fac eu în România? De plecat, nu plec. Toți vreți să plec, dar nu plec, stau aici cu copiii. Am avut oferte mai bune decât toți, pe bani mulți, și am rămas acasă să muncesc.
Nu plec și voi face echipă! Voi vă jucați cu mine? Eu sunt atacant și atacantul e imprevizibil. Mă joc cu voi, nu puteți afla ce gândesc eu. Rămân acasă și lupt cu copiii ăștia”, a mai spus Gică Hagi.
VIDEO cu rezumatul partidei Viitorul - Poli Iași
Etichete: gica hagi , viitorul poli iasi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Coaliția de guvernare a stabilit în ședința de sâmbătă data alegerilor prezidențiale. Conform...