Gică Hagi a confirmat mutarea lui Jacques Zoua la Viitorul! Ce a spus despre un debut cu Dinamo
25.10.2019, 15:00Jacques Zoua (28 de ani) este noul jucător al lui Viitorul, așa cum te-a anunțat joi Digi Sport. Antrenorul constănțenilor, Gică Hagi, a confirmat mutarea într-o conferință de presă.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Conform lui Hagi, camerunezul a ajuns deja în lotul constănțenilor, iar semnarea contractului este doar o formalitate. Tehnicianul a infirmat însă varianta unui debut cu Dinamo, deoarece fotbalistul nu poate fi legitimat în timp util.
"Va semna, e cu noi. L-am luat pentru că ne dorim să întărim fiecare compartiment. Aveam nevoie de încă un atacant. Au venit aceste probleme și trebuie să avem alternative. Nu (n.r. dacă va debuta cu Dinamo), nu avem când să-l legitimăm", a declarat Hagi.
- 5.000 de euro pe lună va avea Jacques Zoua la Viitorul
- 400.000 de euro este cota de piață a lui Jacques Zoua, conform celor de la Transfermarkt
Jacques Zoua a plecat dezamăgit de la Astra
Jacques Zoua a susținut un interviu la Digi Sport în care a vorbit despre problemele pe care le-a avut la Astra. Mai mult, acesta susținea că echipa lui Ioan Niculae putea lua titlul, dacă salariile ar fi fost plătite la timp.
"Eu cred că jucătorii pe care îi avem au o calitate extraordinară. Şi având acest lot cred că puteam bate pe oricine în acest sezon. Sincer! Dacă am fi stat bine mental totul ar fi fost bine. Dar s-a ajuns ca până nici medicul echipei să nu mai aibă medicamente!
Eu am avut probleme de mai multe ori, am fost la el şi mi-a spus: “Jacques, nu sunt bani de medicamente!”. Ce mai puteam face? Când ajungi aici, e foarte grav", a spus Zoua.
Etichete: hagi , gheorghe hagi , viitorul transfer , jacques zoua , zoua viitorul
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...