Gest superb al lui Gică Hagi! Ce propunere i-a făcut lui Liță Dumitru. ”Mi-a spus că are nevoie de mine”
articol scris de Digi Sport11.08.2021, 14:10
Ion ”Liță” Dumitru (71 de ani), stabilit din 2017 în orașul Atlanta, statul Georgia (USA), a fost ”repatriat” de Gică Hagi (56 de ani).
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Fostul mare fotbalist, care și-a prezentat în mai familia ÎN DIRECT la Digi Sport, a dezvăluit ce i-a propus concret ”Regele”.
Liță Dumitru, ofertă neașteptată din partea lui Gică Hagi! ”Mi-a spus că are nevoie de mine ca de scouter!”
Concret, Liță Dumitru, remunerat de statul român cu o pensie în valoare de 2200 de lei, va ocupa funcția de scouter, dar va îndeplini și rolul de consultant al lui Hagi.
”Gică Hagi mi-a spus de mult că are nevoie de mine ca scouter. Că pot merge la el să stăm de vorbă. Nu să-l ajut neapărt pe Hagi, ci pe copiii de la el. Am ajuns la concluzia că vom lucra împreună. În prima zi când ne-am văzut acum, de la 9 jumate până la 2 la prânz, am vorbit numai fotbal.
Când lăsase echipa i-am și spus că Viitorul nu va merge bine fără el. S-a demonstrat că am avut dreptate”, a dezvăluit Liță Dumitru.
Liță Dumitru a dezvăluit ce atribuțiuni a primit din partea lui Hagi
Activitatea lui Liță Dumitru la Farul a început practic de la 1 august 2021.
”De la 1 august 2021 pot spune că lucrurile s-au așezat. Mi-a spus că mă ia pentru că eu și Cruyff am fost idolii lui. Am avut amândoi același idol, Cruyff. Mi-a spus că la vârsta și experiența mea pot avea un program lejer. Să stau la Constanța sau la Chiajna. Pot face același lucru în ambele orașe.
Să-l ajut acolo unde e nevoie. Să merg la meciuri la Liga 1 și ce văd să discutăm, să ajutăm copiii, că au nevoie de noi.
Sfătuitor nu pot fi pentru Hagi, doar colaborator. Un fel de ajutor, mai mult”, a mai spus Liță Dumitru la Gold FM.
Etichete: gica hagi , lita dumitru , ion dumitru , lita dumitru hagi , lita dumitru farul , lita dumitru scouter
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...