Ganea, după retrogradarea matematică a lui ASA: "Deja ne-am resemnat că vom juca în liga a doua"
19.05.2017, 21:21ASA Tg. Mureş este prima echipă care a retrogradat din punct de vedere matematic, la doar doi ani de la momentul în care a fost la un pas de a câştiga un titlu istoric. Ardelenii au pierdut la Severin cu Pandurii, scor 0-1, rezultat care a consfinţit despărţirea lor de Liga 1.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Antrenorul Ionel Ganea a recunoscut că echipa era deja resemnată la gândul ca va evolua în liga a doua, dar a promis că elevii săi vor încerca să lase o impresie cât mai bună în ultimele etape ale sezonului.
"Deja ne-am resemnat cu gândul că vom juca în liga a doua. Chiar dacă am fi câştigat azi, tot nu aveam mari şanse. Am venit aici să jucăm cât mai frumos, să practicăm un fotbal cât mai bun, am mizat pe jucători tineri, pentru că cei din conducere se gândesc la viitor.
Am vorbit cu jucătorii, le-am transmis să rămână profesionişti până la finalul sezonului şi să jucăm fiecare meci la potenţial maxim", a declarat Ganea, la finalul partidei.
Pentru moment, tehnicianul de 43 de ani nu ştie ce va face în continuare, chiar dacă a primit o ofertă din partea clubului. De asemenea, Ganea insistă că nu se pune problema intrării în faliment a echipei.
"Nu cred că e cazul de faliment, avem un administrator judiciar. Din punctul lui de vedere, lucrurile sunt clare, se aşteaptă aprobarea planului de reogranizare.
Conducerea mi-a propus să continuăm, să facem o echipă pentru viitor. Obiectivul principal va fi promovarea. Acum e greu să spun cine rămâne, toată lumea aşteaptă ca săptămâna viitoare să se aprobe planul de reorganizare. Atunci putem vorbi despre ce se va întâmpla în viitor", a precizat fostul internaţional.
Etichete: liga 1 , pandurii , ionel ganea , asa tg mures , retrogradare asa
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...